Chiliman: Quintus m-a sfătuit să rămân în PNL. O să iau o decizie pe care o voi anunţa după Paşti

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care l-a sfătuit şi l-a rugat să nu plece din partid, edilul declarând, la finalul întâlnirii, că va lua o decizie pe care o va anunţa după Paşti.

435 afișări
Imaginea articolului Chiliman: Quintus m-a sfătuit să rămân în PNL. O să iau o decizie pe care o voi anunţa după Paşti

Andrei Chiliman (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Domnul preşedinte, cu înţelepciunea pe care i-o cunosc şi cu amintirile multe care ne leagă, m-a sfătuit să rămân în PNL", a precizat Andrei Chiliman, la finalul întâlnirii, citat de B1Tv.

El a precizat că a fost sfătuit să "vorbească" şi cu Ionel Brătianu.

"Voi pune cap la cap lucrurile şi voi lua o hotărâre pe care o voi anunţa imediat după Paşti", a spus Chiliman, care a precizat că se va sfătui inclusiv cu soţia sa.

TITLURILE ZILEI

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, Chiliman a negat şi a precizat că oricum poartă destul de rar dialoguri cu acesta.

Mircea Ionescu Quintus a declarat, la rândul său, citat de B1Tv, că un om politic, indiferent de emoţii, trebuie să pună interesul partidului mai presus de cel personal.

"În clipa de faţă, orice plecare a unui om de importanţa domnului Chiliman din partid ar însemna o descurajare pentru electoratul nostru. Sfatul meu a fost să fie puternic, să treacă peste acest moment", spus Quintus.

El a adăugat că decizia finală îi aparţine lui Chiliman. "Eu nu l-am sfătuit, l-am rugat să rămână", a mai spus liberalul.

Andrei Chiliman a fost înlocuit, luni, cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, iar Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei.

Chiliman a declarat ulterior că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid. "Pentru domnul preşedinte Antonescu am două mesaje. În politică, în viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker. Indiferent dacă voi decide să rămân în PNL sau nu, voi acţiona în conformitate cu principiile mele, care exclud manevrele politicianiste şi cuţitul înfipt pe la spate ", a spus Chiliman, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la TVR 1, referitor la faptul că Andrei Chiliman a anunţat că ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid, că acesta ar trebui să se hotărască în două-trei zile, menţionând că "şi la şah există un ceas". "Chit că-i Săptămâna Mare, cred că în două-trei zile ar trebui să ştim", a spus Antonescu.

Ulterior, Chiliman a afirmat pe blog că aşteaptă de la preşedintele PNL o explicaţie despre demiterea sa de la PNL Bucureşti, deşi consideră că vorbele sunt doar perdele de fum, menţionând că nu i s-a substituit lui Crin Antonescu în negocierile pentru candidaturile din Capitală.

"Încă aştept de la preşedintele Partidului Naţional Liberal, dl. George Crin Laurenţiu Antonescu, o explicaţie referitoare la demiterea mea de la organizaţia de Bucureşti. Cred că este dator să spună ceea ce am făcut rău, sau ceea ce nu am făcut bine, adică temeiurile care stau la baza oricărei demiteri. Până acum, nici eu, şi nici milioane de alţi telespectatori, nu am aflat decât ceea ce aşteaptă dl. George Crin Laurenţiu Antonescu de la colegii pe care i-a desemnat ca interimari", scria Chiliman, într-o postare intitulată "Răspuns la o minciună aruncată «pe surse»". El preciza că aşteaptă această explicaţie, dar nu ţine neapărat să o dobândească.

La rândul său, Antonescu declara, joi seară, la Realitatea TV, că speră ca primarul Sectorului 1 să nu îşi dea demisia din partid, pentru că nu are un motiv şi a arătat că aşteaptă o clarificare din partea acestuia pe acest subiect. "În orice partid serios, deci şi în PNL, o decizie o dată luată (...) se respectă, nu se mediază, nici măcar cu domnul Quintus sau cu domnul Ionel Brătianu, dacă ar apărea prin spiritism. Este o decizie care s-a luat şi se respectă. Sper ca domnul Chiliman să nu îşi dea demisia pentru că nu are de ce", a declarat Crin Antonescu. Potrivit liderului PNL, nu a fost pusă în discuţie niciodată candidatura lui Andrei Chiliman la primăria Sectorului 1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici