Ciolacu şi-a împlinit visul: Unii au visat să ajungă în Cosmos, eu am visat să trec Prutul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a reamintit, sâmbătă, la şedinţa comună a Parlamentelor Republicii Moldova şi României, versurile lui Grigore Vieru: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu am visat toată viaţa să trec Prutul”.

394 afișări
Imaginea articolului Ciolacu şi-a împlinit visul: Unii au visat să ajungă în Cosmos, eu am visat să trec Prutul

Ciolacu şi-a împlinit visul: Unii au visat să ajungă în Cosmos, eu am visat să trec Prutul

„Am trecut Prutul, alături de colegii mei din Parlamentul României, pentru a participa, cu toţii, la acest moment fundamental din istoria noastră recentă. L-am invocat pe Grigore Vieru, simbolul luptei pentru desprinderea Basarabiei de bolşevismul sovietic pentru că moştenirea sa trebuie dusă mai departe! Astăzi, trebuie să facem un nou pas şi să muncim împreună pentru a asigura un trai mai bun cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Iar pentru a face acest lucru, întărirea relaţiilor noastre bilaterale şi obţinerea statului de candidat a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă bazele pentru atingerea acestui obiectiv”, a spus Marcel Ciolacu, în şedinţa comună.

Ciolacu a spus că a înţeles că în ultimii ani România are o responsabilitate în asigurarea stabilităţii şi dezvoltării în regiune şi asta înseamnă o responsabilitate pentru sprijinirea şi dezvoltarea Republicii Moldova.

„Din această perspectivă, Parlamentele naţionale sunt garanţia unei cooperări bazate pe principii democratice, diversităţi de opinie şi respect între naţiuni. România nu doar recunoaşte destinul european al Republicii Moldova, dar doreşte şi crede într-o perspectivă reală pentru aderarea la Uniunea Europeană. Parlamentul României sprijină şi solicită conferirea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European. Parlamentul României doreşte şi extinderea parteneriatului comercial şi economic pentru a permite accesul mai amplu la piaţa unică europeană şi astfel dezvoltarea accelerată a Republicii Moldova”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că pentru un antreprenor trebuie să fie la fel de uşor să facă afaceri la Chişinău precum la Bucureşti şi să ajungă de la Iaşi la Bălţi precum o face de la Alba-Iulia la Cluj, pentru că România este primul partener comercial al Republicii Moldova, dar România îşi doreşte să continue să investească şi mai mult.

„Este nevoie de stimulente şi facilităţi fiscale pentru companiile de stat şi private româneşti, dar şi pentru autorităţile locale care vor să investească aici. Mai mult, România are ambiţia să devină un hub de stabilitate şi dezvoltare regională prin asumarea unui rol activ în procesul de reconstrucţie al Ucrainei. Iar eu cred că Republica Moldova poate şi trebuie să devină un partener strategic în implementarea acestui obiectiv. Trebuie să dezvoltăm un mecanism integrat de cooperare, prin care acest proces de reconstrucţie să aducă beneficii cetăţenilor noştri. Şi sunt convins că administraţia de la Chişinău se va implica foarte activ în perioada următoare pentru realizarea acestui obiectiv comun. (...) Trebuie să rămânem fermi în susţinerea principiilor noastre fundamentale. Iar unul dintre ele este că statele suverane au dreptul să îşi aleagă propriul destin. Nu putem sta cu mâinile încrucişate când graniţele sunt redesenate cu tancurile în apropierea noastră. Nu putem accepta pasivi ca Ucraina să cadă. Ce ar urma atunci pentru Republica Moldova? Trebuie să sprijinim dreptul cetăţenilor noştri în a-şi alege calea de urmat. Avem nevoie de o Moldovă puternică, stabilă şi independentă de influenţe externe, pe care noi şi Europa să ne bazăm în numele securităţii colective”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Acesta a mai precizat că România răspunde pozitiv apelului lansat de Republica Moldova şi va oferi tot suportul necesar dezvoltării capabilităţilor de apărare, securitate şi de luptă împotriva ameninţărilor hibride necesare asigurării independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciolacu,
prut,
parlament

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici