Cioloş, întrebat dacă i-a cerut demisia ministrului Sănătăţii: I-am cerut să ia măsuri în primul rând

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, întrebat dacă i-a solicitat demisia ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, că i-a cerut ''să ia măsuri în primul rând''.

632 afișări
Imaginea articolului Cioloş, întrebat dacă i-a cerut demisia ministrului Sănătăţii: I-am cerut să ia măsuri în primul rând

Cioloş, întrebat dacă i-a cerut demisia ministrului Sănătăţii: I-am cerut să ia măsuri în primul rând (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

La finalul participării sale la bilanţul pe 2015 al DNA, Dacian Cioloş a fost întrebat de jurnalişti dacă i-a cerut ministrului Sănătăţii să demisioneze, iar premierul a infirmat.

"I-am cerut să ia măsuri în primul rând, cred că problema trebuie rezolvată", a punctat el.

Ministrul Sănătăţii a cerut public demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti sau demiterea acesteia de către autorităţile publice locale, ca urmare a situaţiei copilului din localitatea Mioveni, consultat în mai multe spitale din Capitală, deşi situaţia lui era cunoscută încă de acum 11 zile de medicii din Piteşti.

TITLURILE ZILEI

Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie, a declarat joi pentru corespondentul MEDIAFAX că nu are de gând să-şi dea demisia din funcţie şi că ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, poate să îl demită, dacă aşa consideră că se va rezolva situaţia.

"Eu nu îmi dau demisia, mă consider nevinovat. Să mă demită ministrul, dacă aşa consideră că se rezolvă situaţia. Mai au să mă facă şi criminal. M-am săturat de linşajul ăsta. Niciunul dintre copiii care au murit nu a trecut pe la noi. Ce mă doare cel mai mult, pentru că şi eu sunt medic pediatru, este faptul că sunt nişte copii care au murit. Toţi copiii au fost trataţi cum trebuie", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX, Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici