Ciucă, întâlnire la Palatul Victoria cu preşedintele Parlamentului din Israel, Amir Ohana

Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Parlamentului din Israel, Amir Ohana, au discutat marţi, la Palatul Victoria, despre cooperarea dintre cele două ţări. Irigaţiile din zonele afectate de secetă şi creşterea capacităţilor de stocare a energiei, printre temele abordate.

195 afișări
Imaginea articolului Ciucă, întâlnire la Palatul Victoria cu preşedintele Parlamentului din Israel, Amir Ohana

Sursa foto: Guvernul României

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali au abordat teme legate de relaţia bilaterală, ambele părţi apreciind nivelul înalt al cooperării în domenii precum tehnologie, industrie de apărare sau IT. Soluţiile privind sistemele de irigaţii în zonele afectate de secetă şi dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei, alături de identificarea de noi soluţii pentru aprovizionarea cu gaze a regiunii noastre s-au aflat printre domeniile de dezvoltare a relaţiilor economice.

Nicolae Ciucă a evidenţiat importanţa acordată de România combaterii antisemitismului şi promovarea rolului comunităţii evreieşti în istoria noastră.

Totodată, premierul a mulţumit atât pentru investiţiile israeliene în România, cât şi pentru sprijinul acordat pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care este un obiectiv de ţară asumat la nivelul Executivului.

„Preşedintele Knesset-ului a transmis mulţumirile sale pentru sprijinul constant acordat de ţara noastră la nivel internaţional Statului Israel şi procesului de pace în Orientul Mijlociu. La rândul său, înaltul oficial a subliniat relevanţa conexiunilor istorice şi culturale dintre cele două popoare, o parte importantă dintre cetăţenii Statului Israel fiind născuţi sau având părinţi în România”, a transmis Guvernul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici