Ciuhandu a fost demis din funcţie de CNC al PNŢCD, Radu Sârbu a fost exclus din partid

Cei 51 de membri ai Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD care au participat la şedinţa de la Sinaia condusă de preşedintele partidului, Marian Miluţ, au adoptat o rezoluţie prin care declară nestatutar şi nelegal congresul convocat la Bucureşti de liderii partidului care îl contestă pe Miluţ.

49 afișări
Imaginea articolului Ciuhandu a fost demis din funcţie de CNC al PNŢCD, Radu Sârbu a fost exclus din partid

Ciuhandu şi Radu Sârbu, demişi din funcţiile deţinute în PNŢCD

De asemenea, participanţii la CNC al PNŢCD au votat pentru eliberarea din funcţia de preşedinte al acestui for a lui Gheorghe Ciuhandu, în locul său fiind ales Marius Popovici, fost preşedinte al organizaţiei judeţene Timiş şi actual vicepreşedinte al partidului.

Miluţ a apreciat că rămânerea lui Ciuhandu acestuia în PNŢCD ţine doar de "optiunea" acestuia.

"Domnul Ciuhandu este un om raţional, dar dacă va dori să-şi facă un partid atunci îşi va asumă această responsabilitate, dar nu se va numi PNŢCD. Eu nu subscriu la părerea acestuia că trebuie să murim în picioare. Moartea este urâtă oricum. Noi astăzi am subscris la deviza că «morţii cu morţii, viii cu viii»", a declarat Marian Petre Miluţ.

Totodată, CNC i-a exclus din partid pe Radu Sârbu, fost preşedinte al organizaţiei Cluj, şi pe Alin Popa, fost preşedinte al organizaţiei Alba, iar Radu Rizescu, membru supleant al CNC, a fost suspendat din calitatea de membru de partid.

Miluţ a mai anunţat că în cadrul CNC, unde au fost prezenţi 51 din cei 82 de membri, a fost adoptată o rezoluţie prin care congresul extraordinar al partidului, organizat în aceeaşi zi la Bucureşti, a fost declarat nestatutar.

"Am adoptat aici, la Sinaia, în unanimitate, o rezoluţie prin care declarăm Congresul de la Bucureşti nelegal, nestatutar şi fără efecte juridice. Congresul este nelegal, nestatutar şi nu are efecte juridice asupra PNŢCD. De asemenea, cu unanimitate au fost revocate toate hotărârile luate nelegal de juriul de onoare şi disciplină al partidului, care a încălcat legea partidelor politice. Cei care au îngheţat viitorul PNŢCD nu trebuie să mai facă parte din conducere, iar cei care n-au performat nu mai pot să reprezinte partidul. Gestul pe care PNL îl face este un gest istoric, e un acord politic, dacă vreţi, prin care ei ne răspund cu o mână întinsă astfel încât şi PNŢCD să facă parte din Parlament, aşa cum în 1996, când ei aveau probleme, au fost ajutaţi de noi să intre în
Legislativ", a declarat Marian Petre Miluţ.

În timp ce liderii centrali ai PNŢCD i-au convocat pe ţărănişti, duminică, la Sinaia, în şedinţa CNC, pentru a discuta despre colaborarea cu PNL, alegerile generale şi revigorarea partidului, liderii care îl contestă pe Marian Miluţ s-au reunit în Congres extraordinar, la Bucureşti.

Radu Sârbu le-a promis ţărăniştilor reuniţi, duminică, la Bucureşti în Congres extraordinar, că împreună cu echipa pe care o propune va reuşi să scoată PNŢCD din criza identitară în care se află şi va reuşi să ridice nivelul scorurilor electorale obţinute de PNŢCD, începând cu europarlamentarele.

Sârbu, care este candidatul PNŢCD la preşedinţia formaţiunii, a subliniat că fractura din PNŢCD este provocată de actualul preşedinte Marian Miluţ şi de către prim-vicepreşedintele formaţiunii Aurelian Pavelescu.

El le-a propus ţărăniştilor o echipă formată din Dorel Năsui, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, Gheorghe Ciuhandu pentru poziţia de preşedinte al CNC, vicepreşedinţi Ion Caramitru, Alexandru Herlea, Adrian Ghiţă, Virgil Petrescu, Andrei Dimitriu, Mihai Grigoriu şi Radu Rizescu şi secretar general Alexandru Calapodescu.

Radu Sârbu este unicul candidat pentru funcţia de preşedinte al partidului.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici