Colegiul Director al PDL decide ca derogarea de la criteriul vechimii să se facă la cerere

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, vineri, după şedinţa Colegiului Director al formaţiunii, că liderii democrat-liberali au stabilit ca derogarea de la criteriul vechimii pentru cei care candidează să fie acordată personal, şi nu prevăzută în statut.

Colegiul Director al PDL decide ca derogarea de la criteriul vechimii să se facă la cerere (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Am fost de acord ca această derogare să fie dată de Colegiul Director celor care doresc să conducă o moţiune. Această derogare se dă personal (...) Ea se dă nominal celor care doresc să candideze", a spus Elena Udrea.

Ea a apreciat că despre derogare nu se precizează în statut pentru că acel document "este pentru mai mulţi ani, nu e doar pentru alegerile din luna mai".

Anterior, surse democrat-liberale declraseră pentru MEDIAFAX, că membrii Colegiului Director al PDL au decis ca derogarea de la criteriul vechimii necesare în formaţiune pentru cei care candidează la funcţiile de conducere să poată fi făcută la cerere.

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda declarat, vineri, înainte de şedinţă, că derogările de la criteriul vechimii în partid pentru candidaturile la funcţii de conducere trebuie să fie "individuale", şi nu prevăzute în statutul formaţiunii.

Europarlamentarul Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu au susţinut, luni, în BPN, acordarea unei derogări de la criteriul vechimii, astfel ca la Convenţia Naţională din mai să poată candida la şefia PDL şi cei care nu au cinci ani vechime în partid, aşa cum prevede Statutul. Solicitarea a fost aprobată în unanimitate de BPN.

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, i-a urat succes lui Cristian Preda, în varianta în care acesta îşi va depune candidatura la preşedinţia PDL, adăugând că a susţinut acordarea derogării de la criteriul vechimii prevăzut de Statut pentru candidaţii la şefia partidului.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
PDL ,
DEROGARE ,
CANDIDATURI
COMENTARII
  • viorel 5 mar 2011

    Bop esti un bufon prost ai nenorocit tara si popultia ei HOTILOR

  • viorel 5 mar 2011

    HOTIILOR =PDL va strans blejnar banii?

  • stewe 5 mar 2011

    ...Colegiul..vai, vai cum a ajuns aceasta Tara..Minciuni sunt de 2000 de ani dar acum sunt NUMAI MINCIUNI !!! Mitomanii Basescu, Boc, Anastase, Visan, Nuti Udrea, Nuti Basescu, baba Pora, Nasu-Vox News si evident nu putea lipsi Blejan !!!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa