COMENTARIU Lelia Munteanu | Alegerile: de la bâtcarii interbelici la postacii postmoderni

1422 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu | Alegerile: de la bâtcarii interbelici la postacii postmoderni

COMENTARIU Lelia Munteanu | Alegerile: de la bâtcarii interbelici la postacii postmoderni

Citesc „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, tomul lui Bogdan Bucur (Editura Rao, Bucureşti 2019). Lectură nerecomandată în zi de alegeri. (O sociologiei a proastei guvernări în România postcomunistă nu mai apuc). O să tot citez în zilele următoare, probabil, din documentele cu care autorul ţese imaginea epocii.

Culeg mărturii despre alegeri şi constat un uriaş progres tehnologic. Aşa-numiţii bâtcari („agenţi comunali care făceau propaganda partidelor politice de guvernământ cu bâta”) s-au rafinat mult, devenind postacii de astăzi. Au schimbat „lămuritorul” - nu mai altoiesc cu ciomagul, ci de la distanţă, din tastatură.   

„Metodele obişnuite în perioada interbelică pentru fraudarea alegerilor au fost următoarele: fie împiedicarea a sate întregi, opoziţioniste, de a ajunge la vot (declarate contaminate etc.), fie înlocuirea urnei cu voturi. (...) Într-o atmosferă electorală fundamental violentă, oferta politică a partidelor nu putea fi decât una mesianică, salvatoare, redactată în termeni ultimativi (...). Excesele de limbaj - regula în materie de comunicare politică”.

N-apuci să te transpui în atmosfera vremii, fiindcă eşti mereu aruncat în annus horribilis 2020.

Până şi calamburul care circula despre noi în interbelic pare scornit azi-dimineaţă: „Quand quelqu’un vole, c’est la cleptomanie. Quand plusieurs volent, c’est une manie. Quand tout un people vole, c’est Roumanie!”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici