COMENTARIU: Viaţa după USL

USL s-a dezintegrat. PNL, prin Delegaţia Permanentă, a semnat condamnarea uniunii la dispariţie, urmând să se procedeze rapid la o retragere bine organizată, cu arme şi bagaje, în timp ce în ţară jocurile rămân deschise, în numele asigurării "bunei guvernări locale".

1540 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Viaţa după USL

Crin Antonescu si Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Ceea ce se prefigura acum trei ani drept o alianţă de cursă lungă a murit după o lungă agonie zgomotoasă, indusă şi întreţinută de ambiţii şi calcule care nu au mai putut fi păstrate şi conciliate într-un cadru care, teoretic, era foarte generos. Dacă într-o uniune politică de 70 la sută nu au încăput toate aspiraţiile, înseamnă, logic, că stabilitatea şi succesul trebuie căutate într-o înţelegere politică cu procent mai mic şi de o culoare mai puţin contrastantă din punctul de vedere al ideologiilor.

Şi viaţa după USL aşa va arăta. Aproape monocoloră, pentru că PC şi UNPR au avut şi au contribuţii ideatice şi practice anoste, iar UDMR - posibil asociat la guvernare - va defila sub obişnuitul steag al unor interese specifice, de nişă, care au mereu dibăcia de a nu intra în coliziune cu cele ale partidului dominant, ci doar se pliază pragmatic pe curentul care este de folos scopurilor finale.

De asemenea, viaţa după USL va fi mai liniştită, aproape monocordă, prin asigurarea unei noi majorităţi parlamentare care a depăşit încet dar sigur perioada mersului pe sârmă.

Bineînţeles, prin înregimentarea PNL, opoziţia va deveni mai audibilă. Nu va fi neapărat mai bine structurată şi mai coerentă, pentru că războiul vanităţilor se va muta aici. Vor fi ciocniri evidente cu PDL şi acestea vor face ca instrumentele de luptă ale opoziţiei să fie la fel de ineficiente ca în prezent, inclusiv moţiunea de cenzură. Aceleaşi vanităţi vor face ca energii considerabile să se consume inutil în dispute foarte personalizate, legate mai ales de cursa pentu prezidenţiale. Unitatea dreptei pentru victoria în prezidenţiale rămâne o fantasmă, după care, deocamdată, salivează doar formaţiunile mici - PMP, FC - cele care contează - PNL, PDL - nefiind încă dispuse să se sacrifice pentru aceast ideal aparent nefuncţional.

În viaţa post-USL, Victor Ponta şi PSD vor ocupa centrul scenei, o poziţie consumantă şi cu decontări grele. De acum încolo, Ponta şi social-democraţii vor duce aproape singuri responsabilitatea guvernării. Nu vor mai exista vini aruncate asupra altora, căci "pasarea pisicii" nu mai poate fi valabilă. Succesele, dacă vor fi, se vor trece în folosul propriu, într-o fericită contabilitate, după cum şi eşecurile se vor contabiliza tot unidirecţional, dar usturător.

Şi cu USL, şi fără USL rămân însă câteva constante negative: o guvernare defectuoasă, o comunitate politică cu prestaţii mediocre, o resemnare aproape generalizată. Aceleaşi dureri şi boli, care se învechesc şi nu reuşesc să se amelioreze. Darămite să se vindece.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici