Comisia de anchetă în cazul Ridzi îşi continuă activitatea
Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Tineretului Monica Iacob Ridzi îşi va continua activitatea, iar cererea PNL privind începerea urmăririi penale a acestui ministru va fi analizată de Comisia juridică a Camerei Deptuaţilor, a declarat, luni, secretarul Camerei Dumitru Pardău (PDL).
Pardău a declarat, după o şedinţă a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, că membrii conducerii Camerei au avut de discutat trei puncte legate de cazul ministrului Tineretului, şi anume o solicitare a grupului PNL privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului, o scrisoare a ministrului Monica Iacob Ridzi prin care anunţa că solicită să se ia act de încetarea de drept a activităţii comisiei parlamentare în cazul său deoarece există o anchetă penală şi o cerere a Comisiei parlamentare de anchetă care dorea să se aprobe regulamentul ascestei comisii.
Dumitru Pardău a precizat că, după lungi discuţii, membrii Biroului Permanent au decis ca solicitarea PNL privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului Monica Iacob Ridzi să fie trimisă spre analiză la Comisia juridică a Camerei şi s-a aprobat regulamentul de funcţionare al comisiei parlamentare de anchetă în cazul Ridzi.
Secretarul Camerei a mai spus că PDL a dorit să trimită o scrisoare procurorului general, în care să solicite precizări legate de ministrul Tineretului, în timp ce o parte a membrilor Biroului Permanent au susţinut că nu ar trebui să aştepte un răspuns al procurorului general pe această temă.
Dumitru Pardău a precizat că, în aceste condiţii, Comisia parlamentară de anchetă în cazul Ridzi îşi va desfăşura în continuare activitatea, fiind posibil să-şi înceteze activitatea doar dacă se primeşte un răspuns de la procurorul general că a început ancheta penală în cazul Monicăi Iacob Ridzi.
În legătură cu scrisoarea trimisă de Ridzi conducerii Camerei prin care arată că solicită să se ia act de încetarea activităţii comisiei parlamentare de anchetă, Pardău a precizat că "Parlamentul comunică doar cu procurorul general".
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat Camerei Deputaţilor, luni, să ia act de încetarea de drept a anchetei parlamentare, ca urmare a declanşării procedurilor judiciare penale de către DNA în 23 iunie pentru verificarea sumelor cheltuite de "Ziua Tineretului".
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





foarte bineeeeee....! monica ***sa ajunga in boxa inculpatilor si sa-l traga dupa ea si pe hotul de vapoare traian basescu!
***, sunt sigur ca ai votat pe iliescu shi ai aplaudat minerii. acum *** la alt licurici ai schimbat gustul. e mai buna **** lui basescu?
oferim loc in fatza la adrian matusa tamara, iliescu zis ilici kgb