Comisia juridică a reintrodus preoţii în verificările făcute de CNSAS
Senatorii comisiei juridice au revenit, miercuri, asupra unui amendament adoptat săptămâna trecută la Ordonanţa CNSAS, hotărând să reintroducă preoţii în categoriile verificate de CNSAS.
Comisia juridică a Senatului a revenit asupra unui amendament adoptat săptămâna trecută, amendament care elimina ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege din categoriile care pot fi verificate de CNSAS.
Senatorii jurişti au reintrodus în textul de lege prevederea care stabilea că ierarhii şi şefii cultelor religioase, până la nivel de preot inclusiv, recunoscute de lege pot fi verificaţi de CNSAS, ei adăugând la textul iniţial al ordonanţei prevederea că verificarea se face la cererea cultului respectiv.
Comisia juridică a Senatului a dezbătut doar câteva dintre articolele proiectului de lege pentru adoptarea Ordonanţei CNSAS, mergând, în principiu, pe varianta Guvernului.
Singura excepţie a fost schimbarea instanţei către care CNSAS trimite acţiunea de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii, Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti fiind înlocuită cu aceeaşi secţie a Curţii de Apel Bucureşti.
Membrii Comisiei juridice au adoptat, săptămâna trecută, un amendament la Legea privind accesul la propriul dosar, prin care au eliminat în totalitate posibilitatea ca preoţii să fie verificaţi de CNSAS, o altă modificare fiind eliminarea termenului de "asimilaţi ai colaboratorilor".
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





va da dumnezeu gindul cel bun si va indreptati din pacate ,ca inca multe mai aveti de indreptat,ca chiar o faceati de oaie daca scoteati pe cei cu sutana pe linga c.n.s.a.s
Senatorii comisiei juridice au revenit, miercuri, asupra unui amendament adoptat săptămâna trecută la Ordonanţa CNSAS, hotărând să reintroducă preoţii în categoriile verificate de CNSAS.