Conflict între Anastase şi Geoană cu privire la Regulament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că Mircea Geoană nu era desemnat să conducă şedinţa Parlamentului şi a încălcat Statutul deputatului şi senatorului şi Regulamentul, în replică preşedintele Senatului susţinând că Anastase nu are dreptate.

Conflict între Anastase şi Geoană cu privire la Regulament (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu era desemnat să conducă şedinţa, a încălcat Statutul deputatului şi senatorului şi Regulamentul celor două Camere. Dânsul nu trebuia să întrerupă dezbaterea moţiunii de cenzură", a afirmat Roberta Anastase.

În replică, Mircea Geoană a spus că Anastase nu are dreptate, deoarece când un preşedinte al unei Camere nu este prezent la şedinţă, în mod automat "preia ştafeta celălalt preşedinte".

Şedinţa Parlamentului a fost întreruptă pentru un sfert de oră după ce senatorul PNL Puiu Haşotti a propus introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre a Parlamentului în care condamna unele afirmaţii făcute de oficiali ungari.

Mircea Geoană a spus că, după şedinţă, Parlamentul are dreptul de a se pronunţa pe acest subiect şi e firesc să aibă o reacţie la unele afirmaţii care au "o anumită contestare a ordinii".

"Trebuie să tragem un semnal de alarmă, dar nu să avem o atitudine care să creeze ostilitate între două ţări. Problema nu este procedurală, ci politică", a declarat Geoană.



comentează şi tu Momentan sunt 11 comentarii
Taguri:
ANASTASE ,
GEOANĂ ,
PARLAMENT
COMENTARII
  • edy 17 mar 2011

    @cetatean... cu cat te plateste dictatorul sa stai pe internet sa vanezi comentarii ale oamenilor ”fericiti” cu el si cu compania la carma si sa dai si tu comentarii in spirit PDL-ist prin care sa pozezi in cetatean multumit de ei?... esti la fel de mizerabil ca si ei.

  • edy 17 mar 2011

    .... de oameni in strada... din 22 mil... am preferat sa stam colo cu fundul pe scaun sa belim ochii la TV sa nu cumva sa ne violeze careva daca mergem sa ne strigam nemultumirea... si aici ma includ si pe mine... si chiar ma simt prost

  • cetatean 17 mar 2011

    @Diaspora,dar mamicuta ta cum este,nu crezi ca semanati la caracter ? Ce se naste din pisica,tot soareci mananca !

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa