Congresul PSD: Sala, modificările şi reprezentarea - tranşate luni de CExN

Comisia de organizare a Congresului PSD a stabilit, joi, că norma de reprezentare, modificările Statutului, precum şi sala de desfăşurare a Congresului să fie decise, luni, de către Comitetul Executiv Naţional (CExN), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă.

53 afișări
Imaginea articolului Congresul PSD: Sala, modificările şi reprezentarea - tranşate luni de CExN

Congresul PSD: Sala, modificările şi reprezentarea - tranşate luni de CExN (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Comisia de organizare a Congresului, a cărei înfiinţare a fost stabilită de către Consiliul Naţional (CN), s-a întrunit, joi, la Palatul Parlamentului, aceasta fiind convocată la iniţiativa preşedintelui CN, Adrian Năstase. Invitaţiei lui Năstase i-au dat curs preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, secretarul general Liviu Dragnea, senatorii Miron Mitrea şi Titus Corlăţean, precum şi alţi parlamentari PSD.

Surse participante la şedinţă au precizat, pentru MEDIAFAX, că şedinţa Comisiei de organizare a Congresului a fost convocată de Adrian Năstase pentru că preşedintele de drept al acesteia, liderul PSD Mircea Geoană, ar fi evitat să o convoace, în condiţiile în care a stabilit o normă de reprezentare pe care a trimis-o deja în judeţe.

Aceleaşi surse au mai arătat că, în acest moment, nu este clar cu ce modificări de Statut se va intra în Congres, ce sală va fi aleasă pentru desfăşurarea acestuia şi nici nu s-a decis care să fie documentele supuse aprobării Congresului.

Sursele menţionate au precizat că membrii comisiei au decis să aştepte, până vineri, rezultatul chestionarului pe care Adrian Năstase l-a trimis membrilor Consiliului Naţional, referitor la aceste chestiuni, dar şi la sala în care se va ţine Congresul.

Astfel, potrivit surselor citate, unii dintre membrii comisiei au apreciat că Romexpo nu ar întruni condiţiile necesare desfăşurării Congresului, acolo fiind destul de frig. Totodată, alţi membri ai comisiei şi-au exprimat suspiciunile în legătură cu o bună securizare a votului la Romexpo, considerând că sala ar permite să intre şi să iasă oricine, iar Marian Vanghelie ar putea să facă "presiuni" în ce priveşte rezultatul votului.

Membrii comisiei s-au pronunţat, totodată, şi împotriva propunerii avansate de Geoană în ceea ce priveşte votul pe echipe. Potrivit surselor citate, unii membri ai comisiei au precizat că, dacă se aplică votul pe echipă la nivel central, acesta trebuie aplicat automat şi la nivelul organizaţiilor locale, ceea ce implică un risc serios de scindare care ar putea duce la ruperea partidului.

Comisia a admis, în final, ca problemele legate de modificările la Statut, norma de reprezentare, la nivelul judeţelor, dar şi la nivelul municipiului Bucureşti, şi documentele supuse aprobării Congresului să fie tranşate de către Comitetul Executiv Naţional, care se va întruni luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici