Congresul UDMR: Formaţiunea va avea, în PREMIERĂ, o organizaţie de femei. Care sunt celelalte modificări aduse Statutului Uniunii

Participanţii la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc au aprobat modificarea Statutului Uniunii, astfel încât să se permită înfiinţarea, în premieră pentru formaţiune, a organizaţiei de femei, alegerile pentru aceasta urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii septembrie.

259 afișări
Imaginea articolului Congresul UDMR: Formaţiunea va avea, în PREMIERĂ, o organizaţie de femei. Care sunt celelalte modificări aduse Statutului Uniunii

Congresul UDMR: Formaţiunea va avea, în PREMIERĂ, o organizaţie de femei. Care sunt celelalte modificări aduse Statutului Uniunii (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a declarat sâmbătă că prin organizaţia de femei se creează o platformă prin care femeile au o posibilitate mai ridicată de a intra în politică.

"UDMR a modificat, la Congresul de la Miercurea Ciuc, Statutul formaţiunii, care va da posibilitatea înfiinţării, în premieră, a organizaţiei de femei. Aceasta ar fi trebuit înfiinţată mai demult. Prin această organizaţie putem crea o platformă prin care femeile au o posibilitate mai ridicată de a intra în politică şi ar însemna o rampă de lansare pentru femei, la fel cum a reprezentat pentru tineri organizaţia de tineret. Prin lipsa femeilor, sunt anumite aspecte care lipsesc din UDMR şi mă refer la probleme specifice care ar putea fi, astfel, rezolvate. Până în 31 septembrie vor avea loc alegeri şi se va înfiinţa această organizaţie la nivel naţional. Sunt câteva sute de doamne în diferite structuri care vor fi invitate la înfiinţarea organizaţiei. În timp, se vor înfiinţa organizaţii de femei în teritoriu", a spus Kovacs.

Potrivit acestuia, o altă modificare a Statutului limitează numărul platformelor politice din interiorul UDMR la cinci, faţă de nouă câte sunt în prezent, acestea fiind democrat-creştină, social-democrată, liberală, agrară şi, în premieră, platforma verzilor.

"Aceste platforme nu aveau un cuvânt important de spus în UDMR pentru că erau prea multe, iar conform Statutului, de pe o săptămâna pe alta se puteau înfiinţa alte nouă platforme. Prin limitarea platformelor la cinci, credem că cele cinci ideologii clasice vor avea un cuvânt mai greu de spus în interiorul UDMR", a explicat secretarul general al Uniunii.

O altă modificare a Statutului prevede reducerea de la 18 la 9 a numărului membrilor Preşedinţiei UDMR, astfel încât această structură devine una mai flexibilă şi capabilă să ia decizii de la o oră la alta.

Fostul senator Eckstein Kovacs Peter a criticat modificarea Statutului şi a spus că documentul duce la "centralizare".

Peste o mie de persoane au participat, sâmbătă, la al XI-lea Congres al UDMR, care s-a desfăşurat la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc, fiind cel mai mare congres din istoria Uniunii.

Printre participanţi s-au numărat peste 770 de delegaţi ai filialelor teritoriale şi liderii principalelor partide din România şi Ungaria. La congres au participat, ca invitaţi, şi preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, liderul Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi politicieni din Ungaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici