Consilier judeţean PDL: La USL funcţiile în consilii de administraţie sunt afaceri de familie. Uniunea practică un nepotism deşănţat

Liderul grupului consilierilor judeţeni PDL Cluj, Alexandru Coroian, a acuzat marţi USL că practică "un nepotism deşănţat", susţinând că doi foşti membri în consiliile de administraţie ale Tetarom şi RAADPP, instituţii aflate în subordinea CJ, "au lăsat moştenire funcţiile unor rude apropiate".

246 afișări
Imaginea articolului Consilier judeţean PDL: La USL funcţiile în consilii de administraţie sunt afaceri de familie. Uniunea practică un nepotism deşănţat

Consilier judeţean PDL: La USL funcţiile în consilii de administraţie sunt afaceri de familie. Uniunea practică un nepotism deşănţat (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

Liderul grupului consilierilor judeţeni PDL Cluj, Alexandru Coroian, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că USL practică "un nepotism deşănţat".

"Când se pune problema înlocuirii unor membri în consiliile de administraţie ale unor instituţii din subordinea CJ Cluj, funcţiile au devenit succesorale, iar USL practică un nepotism deşănţat. Este o afacere de familie, pleacă soţul, vine soţia, pleacă tatăl, vine fiul. Doi foşti membri în consiliile de administraţie ale SC Tetarom SA şi Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj au lăsat moştenire funcţiile unor rude apropiate. Astfel, Cristian Matei a demisionat în februarie din funcţia de membru în CA al Tetarom, dar a lăsat-o în locul său pe soţia sa, Livia Dorina Matei, iar Teodor Morar, care a fost preşedintele CA, a demisionat de la RAADPP în luna aprilie, dar a fost înlocuit de fiul său, Dan Ioan Morar, ca membru al CA. Este inadmisibil ce se întâmplă", a spus Coroian.

El a reclamat şi faptul că numirile membrilor în consiliile de administraţie de la nivelul unor instituţii subordonate CJ Cluj au încălcat prevederile Legii nr. 215/ 2001 în ceea ce priveşte păstrarea proporţiei partidelor rezultate în urma alegerilor locale.

"USL a ignorat cu bună ştiinţă prevederile legale astfel încât s-a ajuns în situaţia în care, luând o medie de şapte membri într-un CA, PDL are un singur reprezentant, iar USL are patru, în condiţiile în care ponderea noastră ca partid este de 33 la sută la nivel judeţean", a afirmat liderul grupului consilierilor judeţeni PDL.

Noile numiri în consiliile de administraţie ale celor două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Cluj au fost aprobate, luni, în şedinţa deliberativului judeţean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că noile numiri în consiliile de administraţie au fost legale.

"Este o comisie la nivelul Consiliului Judeţean Cluj care evaluează propunerile făcute pentru reprezentanţii din consiliile de administraţie ale regiilor şi instituţiilor. Există criterii stabilite, care au fost respectate. Numirile au fost legale", a spus Uioreanu.

Un membru în CA de la SC Tetarom SA, care administrează parcurile industriale din judeţul Cluj, sau în CA al RAADPP, care administrează drumurile judeţene, încasează o indemnizaţie lunară de 900 de lei brut.

Dan Ioan Morar este şi consilier local PSD, în timp ce soţia sa, Andreea, este consilier judeţean din partea PDL.

Teodor Morar şi Cristian Matei nu au putut fi contactaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici