Consilier prezidenţial: România ar putea avea un nou premier tehnocrat după alegerile legislative

România ar putea avea din nou un premier tehnocrat dacă după alegerile din toamnă niciun partid nu va câştiga majoritatea necesară pentru a forma un guvern, a afirmat Laurenţiu Ştefan, consilier pe politică internă al preşedintelui Iohannis, la evenimentul Reuters Eastern Europe Investment Summit.

1152 afișări
Imaginea articolului Consilier prezidenţial: România ar putea avea un nou premier tehnocrat după alegerile legislative

Consilier prezidenţial: România ar putea avea un nou premier tehnocrat, după alegerile legislative (Imagine Croitoru Maran / Mediafax Foto)

Fosta coaliţie de guvernare, condusă de PSD, are şanse să obţină un scor bun la alegerile legislative, dar este puţin probabil să câştige suficient sprijin pentru a forma un guvern, a declarat, miercuri, consilierul prezidenţial.

PSD şi PNL, cele mai mari două partide din Romania, vor obţine aproximativ 32-35 la sută din voturi la alegerile legislative, fapt ce nu le va asigura majoritatea necesară pentru a propune un premier, potrivit lui Laurenţiu Ştefan.

Ştefan a mai declarat că preşedintele Iohannis va face presiuni pentru numirea unui guvern care să păstreze România ca "un actor credibil în Uniunea Europeană" şi care să continue eforturile pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri predictibil şi prietenos.

"Evident, preşedintele va fi în căutarea unui prim-ministru. Vom vedea dacă acesta o să fie un prim-ministru politic sau unul cu o carieră politică mai scurtă ori chiar un tehnocrat ... există încă multe semne de întrebare."

Întrebat dacă premierul Dacian Cioloş ar putea să-şi păstreze postul şi după alegeri, Ştefan a declarat că: "Este o valoare pentru scena politica românească. La un nivel foarte abstract, cred că România şi partidele româneşti ar putea avea o sursă valoroasă în cazul în care se va decide să intre în arenă (după alegeri)."

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici