Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi în şedinţă. Situaţia din Ucraina, pe agendă

Administraţia Prezidenţială a anunţat convocarea, marţi, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe ordinea de zi aflându-se situaţia de securitate din Ucraina, stadiul Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României, activitatea Consiliului Operativ al Securităţii.

239 afișări
Imaginea articolului Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi în şedinţă. Situaţia din Ucraina, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Este prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din mandatul preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa CSAT va avea loc începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la starea de securitate din Ucraina. Implicaţii pentru România, stadiul proceselor de asociere politică şi economică cu Uniunea Europeană şi de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest, stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României, proiectul de lege privind planificarea apărării, concluziile rezultate în urma desfăşurării exerciţiilor şi antrenamentelor de mobilizare, în anul 2014, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare.

Alte subiecte din şedinţa CSAT de marţi vizează activitatea Consiliului Operativ al Securităţii Cibernetice, în anul 2014, şi evoluţiile înregistrate în spaţiul cibernetic, activitatea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO, în anul 2014, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO precum şi provocările actuale generate de migraţie în contextul securitar din zone cu potenţial terorist.

În şedinţa CSAT se va mai discuta despre Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în anul 2014 şi despre stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2014.

Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a avut loc pe 25 noiembrie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici