Consultări la Cotroceni: Grupul independenţilor va prezenta cinci teze privind modificarea Constituţiei
Grupul independenţilor din Parlament va prezenta la consultările de la Cotroceni cinci teze vizând modificarea Constituţiei, iar în perioada următoare grupul va lansa în dezbatere publică propriul proiect de revizuire a legii fundamentale.
Grupul independenţilor va prezenta cinci teze privind modificarea Constituţiei (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Prima teză are în vedere faptul că "atât procesul de modificare, cât şi fondul modificărilor ce vor fi propuse trebuie să respecte două principii fundamentale, şi anume interesul naţional şi progresul României".
Cea de-a doua teză care urmează să fie prezentată de independenţi are în vedere că "referendumul din 2009 exprimă voinţa poporului român, iar punerea în aplicare a deciziei exprimate prin referendum nu poate face obiectul negocierilor şi tranzacţiilor între partide".
Cea de-a treia teză pe care o vor prezenta independenţii la consultările cu preşedintele are în vedere faptul că modificarea Constituţiei este absolut necesară şi este motivată de imperativul punerii în aplicare a rezultatelor referendumului, nevoia de a corecta o parte din elementele din actualul text constituţional, dar şi nevoia de a da României "o arhitectură instituţională clară, robustă şi orientată spre progres".
Independenţii consideră, de asemenea, potrivit celei de-a patra teze care urmează să o prezinte, că viitoarea Constituţie trebuie să fie gândită pentru următorii 20-30 de ani, şi nu pentru interesul politic sau electoral al partidelor.
În procesul de modificare a Constituţiei dialogul social, parteneriatul cu sindicatele, consultarea specialiştilor şi în general al societăţii civile trebuie să fie cel puţin la fel de consistentă ca şi aceea a politicienilor, susţin independenţii în cea de-a cincea teză.
Ei apreciază, totodată, că "cetăţenii nu sunt chemaţi doar să-şi aleagă o haină constituţională, şi să o croiască ei însăşi".
Grupul independenţilor anunţă că în perioada următoare va lansa în dezbatere publică propriul proiect de modificare a Constituţiei.
-
Banderole imense pe Acropole, cu mesaje împotriva "dictaturii" Europei
Externe astăzi, 16:50
Militanţi ai frontului comunist sindical grec Pame au desfăşurat sâmbătă dimineaţă pe Acropole două banderole imense care denunţau "dictatura monopolului" Uniunii Europene faţă de Grecia, care trebuie să adopte la acest sfârşit de săptămână un nou plan de austeritate. citeşte tot
-
Udrea: Hotărâsem să nu fac parte din Guvernul Ungureanu, pentru că devenisem ţinta principală a atacurilor
Politic astăzi, 16:09
Vicepreşedintele PDL Elena Udrea consideră că "era rău" să fi rămas ministru, întrucât devenise "ţinta principală" a atacurilor, ea menţionând că, şi dacă nu s-ar fi ajuns la decizia de retragere a tuturor miniştrilor PDL, hotărârea sa de a nu face parte din Cabinetul Ungureanu era luată. citeşte tot





Vai ce idei are dl general facut la apselul bocancolor.... . nu pot sa cred cat de importnat e acest om !!!???????? baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai gogule ai uitat pe cine ai pupat in f.und ???!!! e unul cu tine care se crede si ala de o maralitate esita din comun .... a lasat fotabalul si a intrat i politica... vai de voi
Bravo,generale "Trei izmene",dupa ce te-ai specializat in mafie la PSD,acum ai impresia ca mai ai pe cine invata in PDL,aia au cel mai bun mentor,pe Traian cel Beat!
"ei insasi", zice cel dintai independent al tarii...
Dumneavoastra cand ati scris articolasul v-ati uitat la "tezele" astea?
Tot circul asta "independent" e o jignire la adresa noastra. Inca una.