Convenţia Naţională a PDL, amânată pentru toamnă
Convenţia Naţională a PDL în care urmează să fie ales un nou preşedinte va avea loc în cea de-a doua parte a anului, cel mai probabil în luna septembrie, majoritatea liderilor partidului considerând că este nevoie de timp pentru a se lucra la modificarea Statutului.
Surse din conducerea PDL au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că, în şedinţa Biroului Permanent Naţional de luni, preşedintele PDL, Emil Boc, a admis faptul că modificările Statutului partidului nu se pot realiza până în martie-aprilie, când ar fi trebuit să aibă loc alegerile interne, în condiţiile în care la sfârşitul lunii ianuarie se va definitiva abia componenţa comisiei de organizare a Convenţiei.
Pe de altă parte, democrat-liberalii consideră că nu este o strategie bună ca alegerile din PDL să coincidă cu cele din PSD, întrucât se poate deturna atenţia de la tensiunile din tabăra social-democrată, ceea ce nu este în avantajul PDL.
"Cel mai probabil Convenţia va avea loc în cea de-a doua parte a anului, în septembrie", a declarat un vicepreşedinte PDL pentru MEDIAFAX, precizând că în perioada următoare va fi analizată oportunitatea organizării până la Convenţia Naţională a alegerilor din organizaţiile locale.
În cazul alegerilor de la nivel local, cele mai multe dintre organizaţiile judeţene ale PDL îşi vor păstra conducerile, potrivit surselor citate, filialele vizate de schimbare fiind cele cu rezultate slabe la cele patru tururi de alegeri din 2009 şi unde conducerea partidului a delegat mai mulţi coordonatori din rândul vicepreşedinţilor şi miniştrilor partidului.
Democrat-liberalii doresc, astfel, să întărească aceste organizaţii ale partidului, reformarea lor vizând alegerile care vor avea loc peste aproximativ doi ani.
Organizaţiile în care vor avea loc alegeri sunt, potrivit surselor citate, Giurgiu, Călăraşi, Hunedoara, Mehedinţi, Teleorman, Vaslui.
Alegeri vor mai avea loc anul acesta şi la Organizaţiile de Femei, Tineret şi Studenţi din cadrul Partidului Democrat Liberal.
-
Omagiu pentru Kim Jong-il: Sculptura gigant în memoria "patriotului de neînlocuit" - FOTO
Externe astăzi, 12:07
Coreea de Nord a dezvelit o sculptură gigantică, realizată în stâncă în memoria fostului lider Kim Jong-il, a cărui aniversare va fi sărbătorită la 16 februarie prin evenimente de amploare, a anunţat joi presa oficială. citeşte tot
-
Ungureanu: Nu vin cu promisiuni nerealiste, doar majorări prudente de salarii şi pensii dacă e posibil. Discursul premierului desemnat în Parlament
Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a cerut Parlamentului votul de învestitură pentru noul Guvern, atenţionând însă că nu poate avansa promisiuni nerealiste şi că poate lua în calcul doar o majorare "prudentă" a salariilor şi pensiilor, dacă situaţia economică va permite această creştere. citeşte tot





si mai am dl "PDL intre securisti si * "!!! vad ca nici identitate nu ai! proiectele pe care si le-a propus guvernul Boc le-a dus si la bun sfarsit: Autostrada Transilvania, centura Ploiesti si centura Clujului, pasajul baneasa, renuntarea la pensiile nesimtite ale demnitarilor etc. Cat despre limbajul folosit...lasa de dorit, dar cand lipseste prin anumite locuri se incearca o alt fel de compensare! in rest tata nu are nici grade in "secu", nici pensie, ci un salariu normal ca multi altii
cele doua categorii erau "Absolut jalnici"?? noroc de titlul ala si de vigilenta de care dau dovada "securisti si * ". iti garantez ca nici nu sunt "un nemernic de new-securist pupincurist", nici" un lingau vechi de dinainte de 1989" si ncii macar "complet lipsit
de bun simt"...politica de bun-simt in romania au conturat-o perfect cei din PSD si PNL in campania din 2009! si daca tu asta intelegi prin bun simt e grav! in afara de asta, sustin ce am zis mai devreme: mult succes guvernului!
boc anul trecut spunea ca s a terminat cu pensiile nesimtite si promovarile pe criteriul politic
pana acum vad ca nu s a intamplat nimic
sau a fost minciuni cu caracter electoral