Crin Antonescu: După alegeri vom avea cea mai largă majoritate. Va fi mai mare decât FSN în 1990

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că USL va beneficia în urma alegerilor parlamentare de cea mai largă majoritate în Legislativ, chiar mai mare decât cea de care beneficia FSN în 1990.

1810 afișări
Imaginea articolului Crin Antonescu: După alegeri vom avea cea mai largă majoritate. Va fi mai mare decât FSN în 1990

Crin Antonescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Fără îndoială, şi la nivel naţional şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, Uniunea Social Liberală cu aceşti candidaţi va câştiga voturile oamenilor pentru Parlament. Sunt sigur de asta. Vom avea cea mai semnificativă majoritate pe care vreodată o forţă politică a avut-o în Parlamentul României. Va fi mai mare decât a avut FSN în 1990. O să vedeţi", a susţinut Antonescu în faţa militanţilor reuniţi la lansarea candidaţilor USL din Bistriţa.

Liderul PNL a mai afirmat că premierul Victor Ponta "va avea în spatele său cea mai mare putere politică democratică, legitimă, adică cea mai mare susţinere parlamentară de după 1990 încoace". "Şi marea noastră miză, a tuturor, e ce vom reuşi să facem cu această putere", a adăugat el.

"Ca un om foarte afectiv mă gândesc cu îngrijorare la momentul firesc la care, terminându-ne treaba împreună pentru România, reuşind în acest proiect în 2016, nu ştiu când, va veni momentul să ne vedem fiecare de treaba noastră - PNL, PSD - şi să reîncepem o luptă, o competiţie politică absolut normală", a mai susţinut Antonescu.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici