Cristoiu: Cea mai bună diversiune pentru a abate atenţia de la anticipate ar fi să iasă Dragnea din închisoare

Promulgarea Legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii nu are legătură cu un război Iohannis-Orban pe organizarea anticipatelor, alegeri care ar putea fi date uitării prin declanşarea unei diversiuni ieftine, dar eficiente: eliberarea lui Liviu Dragnea din închisoare, afirmă Ion Cristoiu.

2862 afișări
Imaginea articolului Cristoiu: Cea mai bună diversiune pentru a abate atenţia de la anticipate ar fi să iasă Dragnea din închisoare

Cristoiu: Cea mai bună diversiune pentru a abate atenţia de la anticipate ar fi să iasă Dragnea din închisoare

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că asistăm la o cursă a înarmărilor între Palate, iar gestul preşedintelui de a promulga legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii reprezintă un şaf dat premierului Orban pe care nu a dorit să-l protejeze, aşa cum a procedat Traian Băsecu cu Emil Bocîn cazul tăierii salariilor pentru bugetari.

“Momentul promulgării legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii e de o mare ciudăţenie deoarece în public Klaus Iohannis şi Ludovic Orban afişează o relaţie de mare colaborare. Dacă lucrurile stau aşa, atunci Klaus Iohannis putea proteja Guvernul, nepromulgând legea. Avea toate argumentele să o facă. În primul rând, Klaus Iohannis nu avea nimic de pierdut din punct de vedere electoral dacă o trimitea la Parlament sau o contesta la CCR. Ar fi fost un fel de Traian Băsescu în 2010 când Guvernul Boc nu a avut curajul să anunţe tăierile de salrii şi a ieşit Traian Băsescu. Iată că Iohannis a evitat acest moment. Nu a vrut să ajute cu nimic Guvernul deoarece cel care pierde acum este Ludovic Orban care spune el e obligat să proroge termenul de dublare a alocaţiilor pentru copii. El poate fi în orice moment ţinta unei campanii a PSD sau a electoratului pesedist că, uite, deşi preşedintele a fost generos şi a fost de acord să crească alocaţiile pentru copii, ticălosul, să zicem aşa, pun în ghilimele, de Ludovic Orban nu vrea. Oricum ar fi pică prost şi atunci trebuie să ne întrebăm de ce”, a afirmat analistul politic.

În opinia sa, preşedintele Iohannis se pregăteşte de război cu premierul Orban, iar între cei doi nu (mai) există o relaţie de colaborare.

“E clar că nu e o relaţie de colaborare, că atlfel cei doi se înţelegeau ca acela care să-şi asume paguba electorală să fie Klaus Iohannis, nepromulgând-o şi în felul acesta Guvernul era într-un fel protejat. Nu numai că ne e protejat, dar după părerea mea există o înarmare reciprocă, o cursă a înarmărilor, ca în timpul războului Rece, între cele doyuă superputeri. E limpede că Iohannis nu a vrut să piardă nimic din capitalul electoral şi dacă nu vrea să piardă înseamnă că se pregăteşte de un război cu Ludovic Orban, cu Guvernul, şi are nevoie de acel capital popular şi în acelaşi timp i-a şi dat un şah lui Ludovic Orban pentru că îl obligă să ia o măsură antipopulară. Deci oricum am analiza această întâmplare de azi, ea arată că nu există o relaţie de colaborare între Guvern şi Preşedinţie. Nu ştiu dacă de la început nu a existat sau nu mai există. Oricum. sigur este că nu există la ora actuală pentru că, repet, Klaus Iohannis putea să retrimită legea la Parlament şi în felul acesta ar fi protejat Guvernul de o pagubă electorală”, a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu spune că războiul preşedinte-premier nu are legătură cu declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, scrutin pe care nici Klaus Iohannis nu l-ar dori organizat.

“După experienţa mea de 30 de ani, nu există relaţie cordială între preşedinte şi premier, mai ales, culmea, când sunt de aceeaşi culoare politică. Acum, Ludovic Orban capătă putere. Mişcările lui, toate actele, acţiunile lui Ludovic Orban sunt în direcţia cursei înarmărilor şi din partea lui. Adică, aducere de traseişti în partid şi în guvern, care, sigur, sunt în favoare lui, plantarea în guvern a unor oameni loiali, dictaţi de baronii locali. Deci este clar. Şi Klaus Iohannis, şi Ludovic Orban se înarmează, dar nu are nicio legătură cu disputa privind declanşarea alegerilor anticipate. Pentru că eu nu sunt sigur că şi Klaus Iohannis chiar vrea anticipate sau e vorba despre o comedie electorală pentru a nu pierde electoratul USR. Deci fără nicio legătură cu anticipatele, tensiunile între cele două palate sunt fatale. Ele pornesc de la faptul că preşedintele nu are putere administrativă, nu poate să numească pe nimeni, nu poate să-şi pună nicio nepoată, nicio cumnată. Pentru asta trebuie să sune la Guvern şi în acel moment premierul începe să fie sâcâit de aceste de aceste telefoane. Foarte important pentru analiza tensiunilor dintre palate, este că fiecare îşi face camarilă. Chiar dacă ei s-ar înţelege, nu se înţeleg între ei consilierii, secretarele, portarii, şoferii. Şi atunci acest război până la urmă este impus celor doi, chiar dacă ei se înţeleg. Deci eu nu cred că are legătură cu anticipatele”, a subliniat analistul politic.

Ion Cristoiu nu exclude ca toate problemele să fie rezolvate printr-o diversiune care să abată atenţia de la anticipate, greşelile guvernării sau alegerea primarilor în două tururi: eliberarea din închisoare a fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

“Curentul anti-PSD s-a domolit. Cu o singură observaţie. Dacă nu cumva Băieţii, generalii, se gândesc la o şmecherie şi anume eliberarea lui Dragnea. Eu profeţesc că cea mai bună diversiune pentru a abate atenţia de la greşelile guvernării, de la faptul că nu se fac alegeri anticipate, de la faptul că se amână ordonanţa pentru alegerea primarilor în două tururi ar fi să iasă Liviu Dragnea din închisoare. Liviu Dragnea poate fi eliberat ca o diversiune, sigur, ieftină, dar eficientă, şi pentru că strategia electorală a lui Klaus Iohannis de a folosi în continuare după alegeri, pericolul PSD, a eşuat. Probabil şi pentru că Marcel Ciolacu e destul de viclean, de abil, ca să nu cadă în capcana întruchipării pericolului pesedist. Ar rezolva asta şi atunci vă imaginaţi, pe baza unei manipulări a diviziei presă, imediat se conturează pericolul Dragnea, să iasă tefeliştii în stradă. Al doilea lucru care s-ar <rezolva> ar fi prăbuşirea PSD deoarece Dragnea nu s-ar stăpâni să nu se implice în jocurile respective. Vine congresul PSD, congresul ar fi parazitat. Electoratul în loc să fie atent la transformările propuse de Congres, va fi atent la bătăliile lui Dragnea şi actuala conducere. Deci, după părerea mea, având în vedere diversiunile ieftine, diversiunile care păreau imposibile până acum, diversiunea cu eliberarea lui Dragnea este posibilă, este şi cea mai uşor de făcut, cea mai eficientă şi cea mai puţin costisitoare. Şi în acelaşi timp ţi-ai rezolvat toate problemele”, a argumentat jurnalistul.

Deşi adept al anticipatelor, Ion Cristoiu consideră că e prea târziu pentru declanşarea unui astfel de demers care ar putea avea ca efect fărâmiţarea Parlamentului în aşa măsură încât chiar să fie nevoie de anticipate pe bune.

“Am fost un adept al anticipatelor, dar acum cred: 1. E prea târziu. 2. Este limpede că procedura anticipatelor este gândită de Constituţia din 1991 ca rezolvând o criză reală. Primul Guvern, al doilea, al treilea trebuie să cadă pe bune. Anticipatele au fost gândite pe fondul unei crize politice, în sensul că nu se poate face un guvern. Poţi să faci o comedie a crizei, dacă te înţelegi şi cu PSD. Dacă toate partidele ar fi de acord şi ar semna o convenţie, atunci niciunul dintre partidele parlamentare nu ar profita de criza politică reală pe care o provoacă anticipatele. Va fi un teatru pentru că noi ştim că Guvernul nu a căzut pe bune. Dacă şi PSD-ul ar fi de acord, nimeni nu ar câştiga din criza politică care se declanşează. Această criză nu ştii cum va evolua, fiind o premieră postdecembristă. Nu ştii dacă nu cumva poate duce la pierderea dramatică a PNL. Şi nu poţi să ştii dacă nu cumva din atinctipate, în urma acestei crize politice, iese o asemenea fărâmiţare a Parlamentului încât va fi nevoie pe bune de anticipate. Deci, din punctul acesta de vedere, e o aventură, pe care, cred, nici Klaus Iohannis nu are curaj să şi-o asume, şi cu atât mai mult Ludovic Orban. Cred tot ce am vorbit noi până acum poate fi pus în paranteze dacă va fi eliberat Liviu Dragnea. Cred că asta este iminenta diversiune care va fi pusă la cale”, a mai spus analistul politic.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea ce prevede dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sump care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap. Vicepremierul Raluca Turcan a declarant marţi pentru MEDIAFAX că că legea promulgată de preşedintele Iohannis va fi completată de o ordonanţă de urgenţă a Executivului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a măsurii de dublare a alocaţiilor pentru copii până la prima rectificare bugetară.

Pe de altă parte, magistraţii instanţei supreme au amânat marţi, pentru 21 ianuarie, decizia cu privire la recursul în casaţie formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici