Cristoiu: De ce şi-a amintit Ciolacu de Proiectul uitat şi de USR-PLUS Fără penali în funcţii publice

Publicistul Ion Cristoiu analizează şi explică motivele pentru care preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul PSD, Marcel Ciolacu, a scos de la naftalină proiectul USR-PLUS „Fără penali în funcţii publice”, deşi a trecut mai bine de un an de când CCR a dat undă verde acestui proiect.

2579 afișări
Imaginea articolului Cristoiu: De ce şi-a amintit Ciolacu de Proiectul uitat şi de USR-PLUS Fără penali în funcţii publice

Cristoiu: De ce şi-a amintit Ciolacu de Proiectul uitat şi de USR-PLUS Fără penali în funcţii publice

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Luni, 29 iunie 2020, la ora 14:22:25, Mediafax trimitea lumii româneşti următoarea ştire:

<Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, să convoace o sesiune extraordinară în perioada 1-15 iulie, în condiţiile în care sesiunea ordinară se încheie la finalul lunii iunie. Pe ordinea de zi se va afla şi iniţiativa «Fără penali în funcţii publice».

Decizia a fost luată luni în şedinţa Biroului permanent, la propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Printre proiectele care se vor regăsi pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare se află iniţiativaUSR «Fără penali în funcţii publice».

Prin iniţiativa «Fără penali în funcţii publice» se propune ca la articolul 37 din Constituţie să fie adăugat următorul alineat: «Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor şi Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie, pînă la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării>.

România e ţara în care evenimentele se trec mai ceva decît seminţele prăjite. Pe această uitucenie, de popor vesel, care nu vrea să-şi bată capul întrebîndu-se, Dar ce s-a întîmplat cu Scandalul X sau Y au pariat toţi şmecherii prinşi cu mîţa-n sac. Dacă rezişti o zi, două, de la stîrnirea scandalului în jurul numelui tău, ai şanse serioase să nu ţi se mai întîmple nimic. Opinia publică trece rapid la un alt foc de paie aprins pe scena ţării. Prin urmare, la citirea veştii date de Mediafax, deşi agenţia a adăugat ceea ce numeşte profesional background-ul ştirii, mulţi se vor fi întrebat, fără a fi baci pe la stînele din creierii munţilor, Care penali, care iniţiativă? Asta deoarece iniţiativa asupra căreia s-a aplecat pentru a o pune pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor nimeni altul decît Marcel Ciolacu zace prin sertarele Parlamentului de vreun an şi ceva. Mai precis din 9 aprilie 2019, cînd CCR a declarat constituţională iniţiativa cetăţenească a USR intitulată Fără penali în funcţii publice. Potrivit articolului 150 din Constituţie Legea fundamentală poate fi revizuită şi ca urmare a iniţierii de către cel puţin 500 000 de cetăţeni cu drept de vot. Plecînd de aici, USR a lansat în 8 noiembrie 2017 o acţiune de strîngere de semnături pentru revizuirea Constituţiei prin impunerea unui aliniat la articolul 37 care să prevadă că <nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi prin hotărîri judecătoreşti definitive la pedeapsa închisorii pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie>. Pe 21 februarie 2018, USR anunţa strîngerea a peste un milion de semnături în cadrul iniţiativei cetăţeneşti. Pe 12 februarie 2019, USR semnala printr-un Comunicat că <După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească Fără Penali în funcţii publice>. CCR a declarat constituţională iniţiativa cetăţenească la 9 aprilie 2019. Revizuirea Constituţiei nu poate avea loc decît prin Referendum. În cazul Iniţiativei cetăţeneşti, potrivit articolului 151, paşii de urmat după trecerea de CCR sînt următorii:

<(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.>

Deşi a trecut un an şi ceva de la aprobarea de către CCR, Parlamentul n-a luat în discuţie Propunerea USR. Unul dintre motive stă şi în faptul că nici USR nu s-a dat de ceasul morţii să impună Parlamentului dezbaterea Proiectului. Prin urmare Propunerea părea uitată. A dezgropat-o deodată Marcel Ciolacu.

Ce l-a apucat? Întrebare legitimă.

Aşa cum spuneam mai sus, Propunerea părea uitată pînă şi de USR. Oricum nu putem vorbi de o agitaţie cît de cît a USR din ultimul timp şi nici de ieşirea în stradă a TeFeLiştilor, morţi de frică să nu moară de Coronavirus. Luni, 6 iulie 2020, Dan Barna a găsit explicaţia gestului comis de Marcel Ciolacu. Şi anume că PSD s-a gîndit să ia în discuţie iniţiativa pentru ca Referendumul să fie programat în august şi astfel să cadă revizuirea Constituţiei. Caracteristica personalităţiilui Dan Barna o constituie situarea în paralel cu tot ce e viaţă normală în România lui Covid 19. Îţi trebuie sau o demagogie otova sau o mare nerozie ca să crezi că Marcel Ciolacu a scos propunerea de la naftalină, pentru că, vezi Doamne! se teme ca în Constituţie să nu fie trecută interdicţia pentru condamnaţii definitiv. Păi ce partid serios se gîndeşte să pună la locale pe liste vreun condamnat definitiv? Propunerea USR e o tiribombă demagogică. Aceasta deoarece ea vizează inşi care, oricum, prin faptul condamnării, sînt scoşi din joc din punct de vedere politic.

De ce şi-a amintit brusc Marcel Ciolacu de iniţiativa USR?

a. Pentru că fără să-l coste nimic (oricum PSD nu punea pe listă vreun penal) îşi adînceşte imaginea de lider european al partidului, de cel care vrea să pună capăt moştenirii Dragnea. Nu ştiu dacă la electoratul PSD va da bine această concesie făcută USR. Marcel Ciolacu nici nu-şi propune asta. El îşi propune să dea bine la Bruxelles.

b. Scoaterea de la naftalină a proiectului e deosebit de avantajoasă electoral USR în bătălia cu PNL. Formaţiunea şi-a făcut un punct din program, de fapt, singurul punct, deoarece în afară de lupta împotriva penalilor, liderii USR nu cred să aibă altceva în cap, convinşi că ajunşi la guvernare vor da românilor să mănînce cătuşele preparate de Binomul SRI-DNA. E destul de uşor ca USR şi PLUS să-şi facă din Fără penali drapelul de luptă electorală, mai ales că astfel se pot disocia de PNL.

c. Orice armă dată USR în lupta cu PNL convine PSD, interesat în divizarea Dreptei. N-ar fi de mirare ca Marcel Ciolacu să vrea ca Referendumul să aibă loc odată cu localele. În definitiv, USR ia voturi de la PNL şi nu de la PSD”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici