Croitoru cere votul de învestitură, motivând că acordul cu FMI este grav periclitat de instabilitate

Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a cerut Parlamentului votul de încredere pentru Guvernul propus, arătând că România trebuie să aibă un Cabinet cu prerogative depline, deoarece acordul de finanţare încheiat de România cu instituţiile internaţionale este grav pus în pericol de evoluţiile politice.

35 afișări
Imaginea articolului Croitoru cere votul de învestitură, motivând că acordul cu FMI este grav periclitat de instabilitate

Croitoru cere votul de învestitură, motivând că acordul cu FMI este grav periclitat de instabilitate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

El a spus parlamentarilor că echipa guvernamentală propusă a fost stabilită "cu mare grijă" şi că nimănui nu îi este indiferent dacă România va avea acum sau abia peste câteva luni un Guvern cu prerogative depline pentru a putea rezolva problemele complexe actuale.

"Economia a intrat adânc în recesiune, care a atras scăderea veniturilor bugetare, iar cheltuielile nu au fost reduse corespunzător, existând pericolul să tăiem investiţiile programate pentru a menţine deficitul", a spus Croitoru.

Premierul desemnat a arătat că este în interesul României să asigure condiţiile pentru îndeplinirea angajamentelor din acordul cu FMI, inclusiv prin stabilitate politică.

"Oare suntem pe deplin conştienţi de consecinţele amânării reformelor?", i-a întrebat Croitoru pe parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici