CRONOLOGIE: Cinci ani de război şi pace în relaţia Bucureşti-Chişinău - I

Relaţia Bucureşti-Chişinău a evoluat în ultimii cinci ani, de când şef al statului român e Traian Băsescu, de la o aparentă relaxare, la degradarea continuă ce a culminat cu declararea ambasadorului român drept persona non grata şi introducerea de vize, până la regăsirea vechilor sentimente frăţeşti

131 afișări
Imaginea articolului CRONOLOGIE: Cinci ani de război şi pace în relaţia Bucureşti-Chişinău - I

CRONOLOGIE: Cinci ani de război şi pace în relaţia Bucureşti-Chişinău (Imagine: Radu Aneculăesi/Mediafax Foto)

MEDIAFAX prezintă o cronologie a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, în perioada 2005 - 2006:

3 ian 2005 - Ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, declară că România este prima interesată să ofere soluţii "viabile şi concrete" de rezolvare a situaţiei din Transnistria.

8 ian 2005 - Preşedintele Traian Băsescu declară că abordările de politică externă care să consolideze poziţia României în structurile din care face parte, ţinând cont de rolul său strategic la Marea Neagră, vor constitui o prioritate a noii administraţii de la Bucureşti. El spune că în jurul Mării Negre sunt ţări pe teritoriul cărora sunt conflicte "îngheţate", cum ar fi Azerbaidjan şi "discuţia Moldova cu enclava Transnistria", iar România este dispusă să-şi asume un rol important în "clarificarea lucrurilor", în democratizarea ţărilor din jurul Mării Negre, ca o garanţie de securitate pentru România şi ca o contribuţie care să consolideze poziţia ei în NATO şi UE.

11 ian 2005 - Băsescu declară că relaţia cu Republica Moldova va fi o prioritate a politicii externe româneşti şi că va trebui să ajungă la o înţelegere cu omologul să Vladimir Voronin, declarându-se dispus să meargă la Chişinău. "Diplomaţii români vor trebui să înţeleagă că e plăcut să zbori la Washington, la Bruxelles, la Paris şi la Berlin, dar trebuie să ia drumul spre Tbilisi, spre Kiev, spre Chişinău, acolo unde România poate să atragă, poată să-şi facă prieteni, aliaţi, să devină factor de stabilitate în zonă, să devină un factor de influenţă alături de aliaţii turci şi bulgari", afirmă şeful statului.

13 ian 2005 - Vladimir Voronin declară că parteneriatul strategic al Moldovei cu Rusia nu trebuie să fie în opoziţie cu integrarea europeană. El mai spune că Moldova va urmări să îşi îmbunătăţească relaţiile cu România şi Ucraina.

18 ian 2005 - Traian Băsescu prezintă ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti direcţiile de politică externă ale României. El precizează că România vrea să contribuie hotărâtor la ancorarea europeană a Republicii Moldova. Băsescu afirmă că relaţia cu Republica Moldova va constitui o prioritate a mandatului său. El apreciază că viitorul european al acestui stat trebuie asumat ca o obligaţie morală a întregii societăţi româneşti. Preşedintele spune că autorităţile de la Bucureşti vor promova consecvent respectarea angajamentelor OSCE privind Transnistria şi vor sprijini implicarea sporită a UE, alături de SUA, în rezolvarea acestei surse de instabilitate la graniţa estică a României şi a Europei instituţionale.

20 ian 2005 - Mihai Ungureanu declară că România este interesată de încheierea unor parteneriate strategice şi de consolidarea misiunilor diplomatice din ţări precum Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă.

21 ian 2005 - Traian Băsescu face prima vizită oficială în calitate de şef de stat, la Chişinău. La finalul convorbirilor cu preşedintele Vladimir Voronin, Băsescu declară că România va fi cel mai puternic avocat al Republicii Moldova pentru integrarea în UE şi că nu va permite niciodată ca această ţară să fie şantajată pentru energia electrică. Băsescu i-a spus lui Voronin ca, la orice fel de probleme, să încerce mai întâi un telefon la Bucureşti, pentru că nu va fi ţară care să răspundă mai prompt decât România. "Suntem hotărâţi să tratăm Republica Moldova cu respectul cuvenit pentru un stat independent şi suveran. Suntem două state legate de aceeaşi istorie, de care nu ne este ruşine niciunuia şi cred că trebuie să ne lege viitorul comun în Uniunea Europeană", a afirmat Traian Băsescu. Şeful statului român a mai spus că "România garantează Republicii Moldova că va fi cel mai puternic avocat pentru integrarea sa în UE".

Vladimir Voronin a salutat cu deosebită plăcere vizita lui Traian Băsescu la Chişinău, despre care a spus că este prea scurtă şi mult aşteptată, având în vedere că precedenta vizită a unui şef de stat român, în Republica Moldova, avusese loc în urmă cu şase ani. Voronin a spus că ambele părţi au ajuns la concluzia că nu este normală situaţia relaţiilor dintre cele două state vecine, care erau "îngheţate sau semiîngheţate".

Cei doi şefi de stat au făcut şi un schimb de cadouri: Vladimir Voronin i-a dăruit lui Traian Băsescu un album despre Republica Moldova şi o sticlă de coniac President, vechi de 40 de ani, iar şeful statului român, omologului său moldovean, un album despre România. Ei au semnat o declaraţie care prevedea că R. Moldova şi România vor intensifica relaţiile în vederea realizării obiectivului strategic al ambelor ţări de a adera la UE, fapt ce include consultări politice între instituţiile relevante.

Vizita s-a încheiat cu un dejun oferit de preşedintele Vladimir Voronin la crama Mileştii Mici.

31 ian 2005 - Preşedintele Băsescu face o vizită la Londra. Băsescu şi premierul britanic Tony Blair adoptă o declaraţie comună, conform căreia cei doi au analizat obiectivul extinderii ariei de democraţie, stabilitate şi prosperitate dincolo de graniţele viitoare ale UE şi au convenit să îşi coordoneze eforturile cu ceilalţi membri şi potenţiali membri ai Uniunii pentru a sprijini implementarea planurilor de acţiune ale UE pentru Republica Moldova şi Ucraina.

2 feb 2005 - Băsescu şi Voronin au o convorbire telefonică privind aspectele referitoare la Moldova abordate în întâlnirea între Tony Blair şi şeful statului român. Băsescu i-a relatat omologului său moldovean că a solicitat sprijinul premierului britanic pentru desemnarea, de către CE, a unui comisar european pentru R. Moldova. Traian Băsescu l-a informat pe Vladimir Voronin că a discutat cu premierul britanic şi despre problema transnistreană. Pe de altă parte, Băsescu şi Voronin au convenit asupra necesităţii adoptării unei decizii privind construirea gazoductului Drokina-Făleşti-Ungheni-Iaşi, ca soluţie alternativă de aprovizionare a României.

8 feb 2005 - Traian Băsescu are o întâlnire, la Cotroceni, cu şeful Delegaţiei CE la Bucureşti, Jonathan Scheele, şeful statului insistând asupra necesităţii unei prezente mai active a UE în evoluţiile politice din R. Moldova.

11 feb 2005 - Vladimir Voronin îi trimite lui Traian Băsescu 11.000 de sticle cu vin din renumitele crame moldoveneşti Mileştii Mici şi Cricova. Sticlele cu vin reprezintă o donaţie către Administraţia Prezidenţială şi acestea vor fi folosite în activităţi de protocol, preciza purtătorul de cuvânt al şeful statului român.

22 feb 2005 - Preşedintele Băsescu apreciază, în discursul rostit la summit-ul NATO de la Bruxelles, că situaţia din Transnistria reprezintă un pericol la frontierele UE şi NATO.

27 feb 2005 - Preşedintele Republicii Moldova infirmă existenţa unor tensiuni în relaţiile Chişinăului cu Moscova, dar respinge formula de soluţionare a conflictului cu Transnistria propusă de Rusia, care prevedea federalizarea teritoriului moldovean. "Tot ceea ce s-a făcut până în prezent în actualul format a fost să consolideze regimul transnistrean şi, în opinia noastră, implicarea, de pildă, a Uniunii Europene, Statelor Unite şi României ar putea schimba situaţia", spune Voronin.

6 mar 2005 - Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, proeuropean, aflat la putere din 2001, câştigă scrutinul legislativ.

7 mar 2005 - Premierul Călin Popescu Tăriceanu îşi exprimă speranţa ca politica Republicii Moldova, în urma alegerilor, să fie net pro-europeană, amintind că România susţine aspiraţiile europene ale statului vecin.

9 mar 2005 - Traian Băsescu face o vizită la Washington. El discută, la Casa Albă, cu preşedintele SUA, George W. Bush, inclusiv despre Republica Moldova şi procesul de democratizare a regiunii Mării Negre. Bush spune că Băsescu i-a dat "sfaturi" foarte bune, cu privire la Republica Moldova, iar în ceea ce priveşte Marea Neagră, preşedintele american consideră că şeful statului român are o viziune clară asupra modului în care lumea poate deveni mai paşnică. El precizează că l-a întrebat pe preşedintele român cu ce îl poate ajuta, ce pot face Statele Unite pentru democraţia din regiune. Menţionând că reprezentantul unei ţări vecine cu R. Moldova a venit în Biroul Oval, Bush spune că înţelege că un vecin democratic este unul care va fi şi paşnic.

10 mar 2005 - Traian Băsescu declară, la Consiliul de Relaţii Externe din Washington, că în problema Transnistriei există o singură soluţie, respectiv retragerea armamentului şi soldaţilor ruşi, lăsând Republica Moldova să fie independentă în graniţele sale.

16 mar 2005 - Preşedintele Băsescu are convorbiri telefonice cu omologii săi din R. Moldova şi Georgia, Vladimir Voronin şi Mihail Saakaşvili, pe care îi informează în privinţa discuţiilor pe care le-a avut la Washington, cu preşedintele SUA.

4 apr 2005 - Vladimir Voronin este reales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

21 apr 2005 - Preşedinţii României şi Ucrainei, Traian Băsescu şi Viktor Iuşcenko, discută, la Bucureşti, despre conflictul transnistrean.

22 apr 2005 - Traian Băsescu participă, la Chişinău, la reuniunea GUUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan, Moldova), la care una dintre principalele teme viza găsirea unei soluţii pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Înaintea plecării, Băsescu declară că există deja o corelare a poziţiilor României, Ucrainei, Republicii Moldova şi probabil Georgiei în privinţa soluţionării problemei transnistrene. La Chişinău, Traian Băsescu declară că doreşte modificarea formatului negocierilor pentru reglementarea crizei transnistrene. El spune că autorităţile române au greşit când au decis să nu se mai implice în această problemă.

Statele membre GUUAM semnează o declaraţie în care condamnă separatismul şi practicile de ocupare a teritoriilor şi cheamă Rusia să-şi retragă trupele din Georgia şi Moldova.

28 apr 2005 - Voronin atrage atenţia asupra necesităţii soluţionării conflictului transnistrean. Potrivit acestuia, "experienţa a 12 ani de discuţii fără rezultat" demonstrează ineficienţa actualului format de negocieri şi necesitatea modificării acestuia prin includerea Statelor Unite, României şi Uniunii Europene.

9 mai 2005 - Traian Băsescu apreciază, într-un interviu publicat de pagina electronică a agenţiei RIA Novosti, că relaţiile politice dintre România şi Rusia pot ajunge la un nou nivel calitativ, având în vedere actualul nivel de încredere dintre cele două ţări. "Pornim de la faptul că recunoaştem interesele Federaţiei Ruse în bazinul Mării Negre şi, în acelaşi timp, ne dorim ca interesele noastre şi cele ale Republicii Moldova să fie recunoscute şi să li se acorde atenţie. Aceasta este cheia obţinerii unor excelente relaţii economice şi politice", spune Băsescu.

11 mai 2005 - Băsescu prezintă o propunere în trei paşi pentru soluţionarea problemei transnistrene, susţinând evacuarea teritoriului moldovean de trupele altui stat, "care constituie umbrela unui regim nelegitim" şi securizarea frontierei moldo-ucrainene. Şeful statului român declară, la finalul summit-ului SEECP de la Bucureşti, că pentru rezolvarea problemei transnistrene sunt necesare soluţii de tip european şi nu "surogate". El menţionează că R. Moldova este un stat independent şi suveran.

19 mai 2005 - Mihai Ungureanu declară că România va susţine orice efort internaţional menit să contribuie la înregistrarea de progrese în găsirea unei soluţii de durată a conflictului transnistrean, pe baza respectării suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

27 iul 2005 - Voronin dezminte declaraţiile unor lideri de la Tiraspol privind existenţa unor documente de arhivă care atestă intenţia României de a se implica în războiul din 1992. Arhivele moldovene nu conţin documente care să ateste intenţia României de a se implica în conflictul transnistrean, declară Voronin, adăugând că, în ultimii ani, mai ales după venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu, România a început să susţină cauza Moldovei în faţa diferitelor organisme şi foruri internaţionale şi europene. Vladimir Voronin declară că R. Moldova este pregătită să facă tot ceea ce este necesar pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu România şi Ucraina şi subliniază că nu există niciun conflict teritorial cu România. "Pot să declar cu deplină responsabilitate că au existat schimbări atât la Bucureşti cât şi la Chişinău, ale căror consecinţe pot fi simţite de cetăţenii ambelor state", afirmă Voronin, întrebat despre acuzaţiile din trecut ale Chişinăului, potrivit cărora România se implică în problemele interne ale Republicii Moldova.

În schimb, preşedintele Voronin declară că nu se grăbeşte să comenteze expresia preşedintelui român - "două ţări, o naţiune". "Aceasta este părerea preşedintelui Băsescu, dar eu văd lucrurile în mod diferit - noi am fost şi vom fi întotdeauna moldoveni, iar ţara noastră este Republica Moldova", susţine Voronin. "Totuşi, sunt de acord cu preşedintele român într-o privinţă: ne vom întâlni în comunitatea statelor europene", adaugă el.

26 aug 2005 - Ministrul român de Externe spune că Guvernul de la Bucureşti are o strategie de lungă durată privind criza transnistreană, având ca avantaje apropierea de Transnistria şi "relaţia restaurată cu Chişinăul". Conform acestuia, România îşi propune să fie "ca o lentilă ce concentrează atenţia comunităţii internaţionale pe acest focar" de instabilitate şi oferă informaţie factorilor de decizie la Bruxelles, fie că este vorba despre UE şi NATO.

30 aug 2005 - Continuarea procesului de integrare în UE, consolidarea poziţiei României în NATO, dezvoltarea strategiei pentru zona extinsă a Mării Negre şi soluţionarea definitivă a conflictelor din Balcanii de Vest sunt priorităţile "zero" prezentate de şeful statului în întâlnirea cu diplomaţii români. El spune că în zona extinsă a Mării Negre este cuprinsă Republica Moldova şi conflictul transnistrean, despre care a spus că este un element de prioritate majoră în strategia pentru zona extinsă a Mării Negre.

9 sep 2005 - Miniştrii de Externe din România şi Republica Moldova, Mihai Ungureanu şi Andrei Stratan, se întâlnesc, la Iaşi, pentru a pregăti agenda întrevederii dintre preşedinţii Vladimir Voronin şi Traian Băsescu, prevăzută să se desfăşoare la sfârşitul lunii septembrie.

25 sep 2005 - Traian Băsescu şi Vladimir Voronin se întâlnesc, la Iaşi. La finalul discuţiei, Voronin declară că a remarcat "o deschidere politică" între cele două ţări după alegerea lui Băsescu ca preşedinte. Preşedintele român spune că una dintre priorităţile politicii externe a României este finalizarea tratatului de bază cu Republica Moldova. "România nu va avea niciodată o atitudine în defavoarea Moldovei", precizează Băsescu.

7 nov 2005 - Republica Moldova consideră necesară continuarea consultărilor şi stabilirea unui dialog permanent cu România în legătură cu diferendul transnistrean, după vizita oficială a ministrului moldovean al Reintegrării, Vasile Şova, la Bucureşti.

16 nov 2005 - Premierul Tăriceanu se întâlneşte cu omologul său modovean, Vasile Tarlev, şi anunţă că vor trimite Comisiei Europene o scrisoare comună prin care vor solicita fonduri pentru realizarea proiectelor privind interconectarea reţelelor de distribuţie a electricităţii între cele două ţări şi construirea unei conducte prin care Federaţia Rusă să livreze României cantităţi suplimentare de gaze naturale. În ce priveşte criza transnistreană, Tăriceanu susţine că aceasta trebuie soluţionată pe baza principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova.

24 nov 2005 - Voronin declară, într-un interviu la postul public de televiziune de la Chişinău, că R. Moldova nu are nicio intenţie de unificare cu România. "Sunt două state independente. Preşedintele României şi cu mine am căzut de acord că Republica Moldova şi România vor fi state independente şi suverane în cadrul Uniunii Europene", subliniază liderul de la Chişinău. El solicită finalizarea în scurt timp a tratatului politic de bază cu România şi respinge afirmaţiile preşedintelui român, care susţinea că cele două naţiuni aparţin aceluiaşi grup etnic - cel român. "Recensământul populaţiei de anul trecut din Republica Moldova a relevat că 94 la sută din populaţia ţării se consideră moldoveană, şi nu română. Acesta este punctul nostru de vedere", arată Voronin.

2 dec 2005 - Traian Băsescu declară, la Kiev, că primul pas pentru soluţionarea crizei Transnistrene constă în retragera trupelor străine din zonă şi desfiinţarea forţelor militare şi paramilitare ale regimului separatist.

10 dec 2005 - Vladimir Voronin face o vizită la Bucureşti. El mulţumeşte omologului său român pentru sprijinul acordat mai ales în ceea ce priveşte problema transnistreană. Chişinăul trebuie să obţină controlul politic asupra întregului teritoriu, conform Constituţiei Republicii Moldova, declară preşedintele Traian Băsescu, la finalul întrevederii cu Voronin. Cei doi participă la deschiderea Festivalului Vinului Moldovenesc, desfăşurat în Piaţa Constituţiei din Capitală, Băsescu declarând că preferă vinul alb sec, iar Voronin optând pentur Cabernetul vechi de un an.

11 dec 2005 - Au loc alegeri legislative în Transnistria, scrutin nerecunoscut de România, nici de Ucraina sau OSCE.

21 dec 2005 - Voronin declară că relaţiile Chişinăului cu România şi Ucraina s-au îmbunătăţit într-o manieră considerabilă în 2005 şi apreciază poziţia "corectă" a lui Traian Băsescu faţă de ţara sa.


20 ian 2006 - Preşedintele Băsescu declară, la întâlnirea cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, că anul 2005 a însemnat relansarea relaţiilor bilaterale româno-moldovene pornind de la principiul: "O singură naţiune în doua state distincte". Băsescu spune că, în continuare, autorităţile de la Chişinău pot să mizeze pe ajutorul României atât în planul politicii externe, cât şi în domeniul economic. Preşedintele Băsescu declară că România va acorda în anul 2006 o atenţie specială relaţiilor cu Republica Moldova. "Considerăm că Republica Moldova are un singur destin şi destinul său este european", spune preşedintele.

17 feb 2006 - Mihai Ungureanu declară, la Chişinău, că România are un plan privind Transnistria, dar detaliile acestuia nu pot fi făcute publice înaintea consultărilor cu preşedintele Traian Băsescu. Totuşi, el enunţă principiile fundamentale ale acestui proiect: respectarea Constituţiei moldoveneşti (menţinerea unităţii teritoriale şi a inviolabilităţii graniţelor), rezolvare a conflictului cu participare internaţională, deoarece există prea multe interese în Transnistria şi găsirea unei soluţii în conformitate cu legalitatea internaţională.

Ungureanu avertizează Chişinăul că numai retorica proeuropeană nu convinge, iar proiectul de integrare în UE trebuie susţinut de fapte.

23 feb 2006 - Ministrul moldovean de Externe, Andrei Stratan, declară că Chişinăul va insista în continuare asupra necesităţii reluării discuţiilor în ceea ce priveşte Tratatul de bază dintre Republica Moldova şi România şi acordul privind frontiera de stat.

31 mar 2006 - Ministerul Integrării Europene anunţă că peste şase milioane de euro vor fi disponibili pentru finanţarea de proiecte de vecinătate România-Moldova în domeniul dezvoltării economice şi sociale, data limită de depunere a ofertelor fiind 30 iunie 2006.

6 apr 2006 - Premierul Tăriceanu declară că România şi R. Moldova vor iniţia un demers comun către UE pentru ca statul vecin să obţină sprijinul politic necesar vânzării produselor moldoveneşti pe pieţele europene, ţinând cont de embargoul existent în cazul anumitor mărfuri.

12 apr 2006 - Mihai Ungureanu atrage atenţia, în plenul APCE, că rezolvarea crizei transnistrene nu este doar o problemă a comunităţii internaţionale, ci sunt necesare şi acţiuni ale Chişinăului.

18 apr 2006 - Preşedintele Băsescu declară, la Belgrad, că România este profund interesată ca zona Balcanilor de Vest, împreună cu R. Moldova să devină parte a Uniunii Europene, precizând că pentru un astfel de demers este necesară îndeplinirea criteriilor politice ale UE.

26 apr 2006 - Vladimir Voronin convoacă o şedinţă specială pe tema relaţiilor cu România. "Este clar pentru toată lumea că Tratatul de bază şi Tratatul de frontieră cu Republica Moldova sunt documente de natură să devină cea mai importantă investiţie de politică externă a României în soluţionarea crizei transnistrene, în consolidarea securităţii regionale în bazinul Mării Negre", afirmă Voronin. El se declară sigur că climatul de încredere şi sinceritate dintre cele două ţări va permite semnarea în cel mai scurt timp a documentelor menţionate.

28 apr 2006 - România a propus ca vizele pentru cetăţenii moldoveni să fie gratuite.

- România solicită Federaţiei Ruse, în cadrul Consiliului NATO - Rusia care s-a desfăşurat la Sofia, să-şi respecte angajamentele asumate la summit-ul NATO de la Istanbul din 1999, printre care şi cel referitor la retragerea trupelor şi armamentului din Transnistria.

4 mai 2006 - Tăriceanu îi mulţumeşte lui Tarlev pentru sprijinul acordat în diminuarea efectelor inundaţiilor şi îl asigură că România va ajuta Moldova să se apropie cât mai mult de UE.

11 mai 2006 - Ministrul moldovean de Externe declară că relaţiile dintre Chişinău-Bucureşti sunt bune, iar preconizata vizită a preşedintelui român la Chişinău este pregătită de serviciile protocolare ale celor două state.

25 mai 2006 - La un eveniment organizat de Camera de comerţ româno-britanică, Ungureanu spune că cetăţenii R.Moldova vorbesc "light romanian". MAE precizează că expresia "light romanian" folosită de ministrul de Externe cu referire la limba vorbită în Republica Moldova trebuie interpretată în sensul că, deşi imprimă un accent local limbii române, cetăţenii acestei ţări vorbesc tot limba română.

29 mai 2006 - Preşedintele Băsescu declară, într-un interviu acordat ziarului rus "Kommersant", că nu exclude posibilitatea începerii unui dialog neoficial cu regimul transnistrean, dar că planul românesc de soluţionare a diferendului din Transnistria trebuie discutat cu Chişinăul şi cu Moscova. Băsescu intenţionează să propună Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, după Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat care se va desfăşura la Bucureşti la 5 iunie, un nou plan pentru reglementarea diferendului transnistrean, el afirmând că a elaborat un set de propuneri pentru reluarea dialogului cu Transnistria.

1 iun 2006 - Ministrul moldovean de Externe, Andrei Stratan, spune că autorităţile de la Chişinău nu a fost informate oficial despre existenţa unui plan românesc de rezolvare a diferendului transnistrean, care ar urma să fie prezentat pe 5 iunie la Forumul Mării Negre. "Am aflat din presă despre intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a prezenta planul propriu pentru reglementarea diferendului transnistrean şi avem nevoie de o confirmare oficială pentru a putea comenta această ofertă", precizează el.

23 iun 2006 - Traian Băsescu declară că România respectă deciziile Republicii Moldova ca stat independent şi suveran, dar că încearcă, "în mod serios", să nu găsească motive de reacţie care să conducă la îngheţarea relaţiilor dintre cele două ţări. "Remarc schimbarea denumirii liceelor româno-francez şi româno-englez în moldoveano-francez şi moldoveano-englez. A existat un timp în care relaţiile dintre noi şi Moldova au fost îngheţate. Apoi s-au reluat. Încerc să nu găsesc motive de reacţie care să conducă la îngheţarea relaţiilor. Dar încerc în mod serios", spune Băsescu.

28 iun 2006 - Mihai Ungureanu declară că cetăţenii din Republica Moldova care vor să devină şi cetăţeni români vor obţine mult mai uşor dubla cetăţenie întrucât vor fi simplificate procedurile de acordare a acesteia.

1 iul 2006 - Băsescu declară că România a oferit Republicii Moldova varianta de a intra împreună în UE şi că, deşi am rămas singurul popor încă separat, reîntregirea se va realiza în interiorul UE. "România a oferit R. Moldova, şefului statului moldovean, şi varianta de a intra odată cu noi în Uniunea Europeană. Este, însă, opţiunea autorităţilor de la Chişinău şi a poporului Republicii Moldova ce ar trebui să facă", declară Băsescu.

5 iul 2006 - Tiraspolul cere suplimentarea numărului de "pacificatori ruşi" din Transnistria, ca urmare a declaraţiilor preşedintelui român privind reîntregirea naţiunii române în interiorul UE.

11 iul 2006 - Vladimir Voronin declară că România nu a propus oficial R. Moldova să adere împreună la UE. "Îl stimez foarte mult pe preşedintele Băsescu. Am găsit repede contacte şi sunt bucuros că relaţiile noastre se dezvoltă. Fiecare preşedinte este şi el om şi are dreptul să greşească. Noi preţuim relaţiile cu România mai presus de orice declaraţii care vin şi se duc", declară Voronin, apreciind că "aderarea nu se face cu strigătul şi licitaţia".

15 aug 2006 - Băsescu promite urgentarea dezbaterilor pentru adoptarea Legii cetăţeniei române.

25 aug 2006 - Ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, declară că relaţiile dintre România şi R. Moldova sunt destul de reci deoarece autorităţile de la Chişinău nu îi consideră pe români fraţi.

26 aug 2006 - Ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, declară că R. Moldova ar trebui să aibă o "gândire pragmatică", şansa europeană a acesteia fiind România.

27 aug 2006 - Vladimir Voronin afirmă într-un interviu că declaraţiile lui Traian Băsescu privind necesitatea accelerării integrării R. Moldova în familia ţărilor europene sunt făcute din bunăvoinţă, chiar dacă nu au fost coordonate cu Chişinăul. "Din partea mea, nu au fost niciun fel de reacţii negative şi nici nu pot fi. Mai mult de atât, personal eu coştientizez că preşedintele Băsescu face aceste declaraţii privitoare la urgentarea integrării Republicii Moldova în familia ţărilor europene din bunăvoinţă şi chiar faţă de relaţiile noastre personale, care sunt foarte bune. Altă treabă este că declaraţiile nu au fost concertate cu noi şi le-am aflat de la dumneavoastră, de la ziarişti", a declarat Voronin la BBC.

17 sep 2006 - Transnistria organizează referendum pentru independenţă, nerecunoscut pe plan internaţional.

20 sep 2006 - Traian Băsescu declară, într-un interviu pentru revista germană Focus, că retragerea imediată a trupelor ruseşti din Transnistria "ar fi un lucru bun", precizând însă că Moscova nu îl ascultă pe el.

25 sep 2006 - Ungureanu apreciază că, după aderarea României la UE, legăturile cu Republica Moldova vor fi mai strânse.

27 sep 2006 - Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova a anunţat că liderul statului vecin nu şi-a exprimat dorinţa de a fi prezent la Sommet-ului Francofoniei, Chişinăul trimiţându-l totuşi la Bucureşti pe preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.

10 oct 2006 - Tăriceanu anunţă, după o întâlnire cu Tarlev, că România intenţioneză să acorde vize gratuit şi în regim de urgenţă cetăţenilor moldoveni începând cu anul viitor, după aderarea la UE.

11 oct 2006 - Voronin declară că relaţiile dintre Moscova şi Chişinău s-au îmbunătăţit, după întâlnirea sa din luna august cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

13 oct 2006 - Mihai Ungureanu declară, pentru MEDIAFAX, că discrepanţa dintre numărul românilor declaraţi la recensământul din 2004, din Republica Moldova, şi numărul cererilor de redobândire a cetăţeniei române îl face să pună la îndoială corectitudinea datelor oficiale.

20 oct 2006 - Mihai Ungureanu şi Andrei Stratan semnează acordul privind regimul călătoriilor între România şi R. Modova prin care cetăţenii moldoveni sunt obligaţi să solicite vize în vederea intrării în România, având în vederea aderarea acesteia la UE de la 1 ianuarie 2007.

- Andrei Stratan declară că autorităţile de la Chişinău vor în continuare încheierea unui Tratat de bază şi a unui Acord privind regimul frontierelor de stat cu România.

25 oct 2006 - Preşedintele R. Moldova a convocat conducerea ministerelor şi structurilor de stat cu profil financiar-economic la o şedinţă privind consecinţele aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

27 oct 2006 - Vladimir Voronin critică atitudinile ostile ale unor state vecine faţă de ţara sa, cu referire la România şi Ucraina. "Unii doresc să ne urce în trenul lor pentru a ne duce în Europa, să ne impună cu de-a sila denumirea limbii noastre materne, să ne spună că istoria noastră nu-i a noastră, ci cu totul alta. Nu putem ceda necontenit din scopurile, din interesele noastre, din dorinţa şi voinţa cuiva - a vecinilor, a prietenilor, strategici, nu prea strategici, de diferite nuanţe şi cu diferite scopuri", declară liderul moldovean.

31 oct 2006 - Traian Băsescu se declară dezamăgit de "manualul integrat de istorie a Moldovei", pentru liceele de peste Prut, dar a ţinut să menţioneze că nu face niciun cometariu oficial, obiectivul autorităţilor fiind creşterea încrederii politice între Bucureşti şi Chişinău. Cursul de istorie integrată a fost introdus de autorităţile de la Chişinău ca disciplină obligatorie de studiu de la 1 septembrie 2006, înlocuind, în programa şcolară, cursul de istorie a românilor. Decizia a stârnit dispute şi proteste la Chişinău.

3 nov 2006 - Andrei Stratan dezminte informaţiile potrivit cărora R. Moldova ar fi cedat în faţa Rusiei, în schimbul ameliorării relaţiilor cu aceasta. El susţine că relaţiile cu România sunt bune şi că este binevenită semnarea acordului privind regimul de vize.

5 dec 2006 - Vladimir Voronin acuză România, într-un interviu acordat unui portal de limbă rusă, de amestec în afacerile interne ale R.Moldova, iar ambasadorul român la Chişinău este convocat la MAE moldovean, după un interviu acordat presei moldovene de Ion Caramitru, preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER). "Iarăşi se revine la limba moldovenească, la vechile năravuri. E simptomatic că în nici una dintre ţările ex-sovietice nu a câştigat alegerile chiar partidul comunist, acest lucru s-a întâmplat doar în Republica Moldova. Să sperăm că acesta e ultimul strigăt al ursului, care e pe cale de dispariţie", a afirmat Caramitru.

6 dec 2006 - Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti este convocat la Ministerul român al Afacerilor Externe, în legătură cu "o serie de evoluţii recente în relaţia bilaterală dintre România şi Republica Moldova".

7 dec 2006 - Ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, este chemat la consultări la Bucureşti, pentru discutarea evoluţiilor recente din relaţia bilaterală cu Republica Moldova.

14 dec 2006 - Premierul Tăriceanu pledează, la Bruxelles, pentru continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene către ţările din Balcanii de Vest, dar şi către Republica Moldova, arătând că România are un interes major în asigurarea stabilităţii şi securităţii în această zonă.

19 dec 2006 - Ministru delegat pentru Comerţ, Iuliu Winkler, declară că schimburile comerciale dintre România şi R. Moldova vor scădea în primele trei luni ale anului următor, întrucât firmele din statul vecin nu vor reuşi să respecte standardele impuse de Uniunea Europeană.

Vezi aici cronologia pentru perioada 2007-2008

Vezi aici cronologia pentru perioada ianuarie-mai 2009

Vezi aici cronologia pentru pentru iunie 2009-ianuarie 2010

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici