CV Tudor spune că nu era obligat să declare contractul investigat de ANI

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat vineri că nu era obligat să treacă în declaraţia sa de avere contractul de publicitate pe care îl investighează ANI, precizând că acel contract nu era semnat de el şi susţinând că cercetarea ANI este "o răfuială ordinară pusă la cale de Băsescu".

26 afișări
Imaginea articolului CV Tudor spune că nu era obligat să declare contractul investigat de ANI

CV Tudor spune că nu era obligat să declare contractul investigat de ANI (Imagine: Publimedia/Andrei Spirache)

"Nu eram obligat. Nu am semnat eu acest contract şi nu eram obligat (să îl trec în declaraţia de avere - n.r.). ANI e pârghia de poliţie politică a lui Traian Băsescu. E o mizerie ce face ANI. Am avut şi noi un contract de publicitate, o dată la 10 ani, şi nu avem voie. Cine ne dă voie?", a susţinut Vadim Tudor.

El a subliniat că cercetarea sa de către ANI este "o răfuială ordinară" pusă la cale de preşedintele României şi că cei de la Agenţie sunt "nişte vagabonzi".

Liderul PRM a adresat, de asemenea, o serie de injurii la adresa ANI şi a şefului statului.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat în urma unui material de presă dat publicităţii în urmă cu câteva zile şi a început verificarea averii europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse din instituţie.

"Sunt anumite aspecte legate de dividende presupus nedeclarate. Mai există şi informaţii despre anumite cadouri valoroase primite, dar care nu se regăsesc în declaraţia de avere, însă urmează să facem verificări şi să vedem exact ce probleme vom găsi, dacă vom găsi", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din ANI.

Sursele citate au precizat că ancheta în cazul lui Vadim Tudor, europarlamentar şi preşedinte al Partidului România Mare, este într-un stadiu incipient şi că, potrivit procedurii, urmează să fie confruntate datele înscrise în declaraţiile de avere cu cele consemnate în evidenţele diferitelor instituţii ale statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici