Dacian Cioloş, către Vanghelie: Măgării şi aberaţii. Oameni din zona PSD încep să aibă halucinaţii

Fostul premier Dacian Cioloş a negat, miercuri, că ar fi avut contacte, directe sau indirecte, cu George Soros şi a afirmat că politicieni ”din zona PSD încep să aibă halucinaţii, văd tot felul de conspiraţii, de asasini, de întâlniri în restaurante”, ca reacţie la acuzaţiile lui Marian Vanghelie.

2388 afișări
Imaginea articolului Dacian Cioloş, către Vanghelie: Măgării şi aberaţii. Oameni din zona PSD încep să aibă halucinaţii

Dacian Cioloş, către Vanghelie: Măgării şi aberaţii. Oameni din zona PSD încep să aibă halucinaţii

„Eu nu am avut niciodată, niciun fel de contact cu Soros, nici direct nici indirect. Nici nu m-am văzut cu el, nici un îl cunosc, nici nu mă cunoaşte, spre deosebire de domnul Ponta, spre deosebire de doamna Creţu, spre deosebire de alţi lideri din PSD, dacă au poze şi au stat de vorbă cu domnul Soros”, a declarat pentru MEDIAFAX Dacian Cioloş.

Fostul prim-ministru a mai spuns că „mulţi oameni politici din zona PSD, care încep să aibă halucinaţii, văd tot felul de conspiraţii”.

„Astea sunt aberaţii pe care ei le reproduc, PSD-ul le reproduce din 2016. Observ că în ultima vreme sunt tot mai mulţi oameni politici din zona PSD, care încep să aibă halucinaţii, văd tot felul de conspiraţii, de asasini, de întâlniri în restaurante, nu ştiu, s-au uitat prea mult la filme de aventuri sau îşi plătesc consultanţi care mai degrabă ar trebui să scrie romane ştiintifico-fantastice, pentru că nu pot să înţeleg altfel aberaţii de genuln ăsta, de la oameni care se pretind respinsabili. (...) Oamenii ăştia ar trebui verificaţi de un psiholog”, a adăugat Cioloş.

El a lăsat de înţeles că ar putea să îl dea în judecată pe fostul vicepreşedinte PSD, Marian Vanghelie.

„Vreau să îl întreb pe domnul Vaghelie, ce ar zice dânsul dacă eu îl dau în judecată, ca să vină să demonstreze că eu m-am văzut vreodată cu Soros, că am avut vreo corespondenţă vreodată cu Soros, că am vorbit cu el la telefon sau că am avut vreun contact, oricare ar fi el? Ce-ar zice domnul Vanghelie dacă eu îl dau în judecată ca să vină să demonstreze măgăriile şi aberaţiile pe care le declară cu atâta seninătate. (...) Şi dacă nu (am legătură cu Soros - n.r.), dă domnul Vanghelie toţi banii pe care i-a câştigat de când lucrează în politică, îi dă pentru cauze caritabile?”, a mai spus Dacian Cioloş.

Marian Vanghelie a relatat şi o discuţie care ar fi avut loc între Dacian Cioloş, Monica Macovei şi un jurnalist "apropiat al lui Soroş", despre cum poate fi destabilizată situaţia în România.

"Macovei cu Cioloş la Paris, la masă cu un om de presă important din Franţa, care este un om de pe lângă Soroş. Discutau de soluţia financiară, fiind măsuţele apropiate...Vorbeau despre finanţare pentru a se destabiliza România, Cioloş şi Macovei spuneau cum pot să obţină finanţarea mai rapidă", a mai spus fostul lider social democrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici