Dacian Cioloş: Regimul agresiv al lui Putin nu este invincibil

Posibilitatea de a creşte sancţiunile la adresa Rusiei trebuie şi ea studiată, ca să fie evident pentru cât mai multă lume că regimul agresiv al lui Vladimir Putin nu este invincibil, declară la RFI eurodeputatul Renew Europe Dacian Cioloş, membru al partidului REPER.

272 afișări
Imaginea articolului Dacian Cioloş: Regimul agresiv al lui Putin nu este invincibil

Dacian Cioloş: Regimul agresiv al lui Putin nu este invincibil

Dacian Cioloş comentează contraofensiva Ucrainei din ultima perioadă în războiul cu Rusia.

„Vedem în ultimele săptămâni că Ucraina recâştigă teritorii din mâna ruşilor şi este un moment care poate fi unul decisiv şi important în acest conflict provocat de Rusia. Mobilizarea pe care am văzut-o de la început în Ucraina şi încrederea că pot să-şi apere ţara iată că dă roade. În acelaşi timp, Putin nu mai este văzut drept un lider politic de temut, inclusiv în Rusia. Vedem, din informaţiile pe care le avem, care ajung la noi, că el este contestat şi în interiorul Rusiei, ceea ce acum câteva luni era inimaginabil, că are probleme şi probabil va avea în perioada următoare probleme tot mai mari să-şi
păstreze puterea şi ăsta este un lucru încurajator în primul rând din perspectiva Ucrainei, care a fost atacată de Rusia”, spune Dacian Cioloş.

Întrebat dacă ar fi nevoie de noi sancţiuni la adresa Rusiei, eurodeputatul spune că acest lucru este discutat la nivel european.

„Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru acum este de a sprijini Ucraina, ca să poată să se apere, să poată să-şi recupereze teritoriile şi în acelaşi timp, Ucraina să fie ajutată, pentru ca economia ucraineană, atât cât funcţionează din ea, să nu fie oprită, pentru că după ce acest război se va termina, va fi necesar un efort foarte mare de reconstrucţie în Ucraina (...). Sancţiunile aplicate deja Rusiei par că dau efecte. Sigur că trebuie studiată şi posibilitatea de a creşte aceste sancţiuni, ca să fie evident pentru cât mai multă lume că regimul agresiv al lui Putin nu este invincibil”, încheie Cioloş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici