Dan Nica cere instanţei suspendarea decretului de revocare de la MAI
Dan Nica a solicitat Curţii de Apel Bucureşti-Secţia de Contencios administrativ suspendarea decretului prezidenţial prin care a fost revocat de la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, termenul de judecată fiind stabilit pentru 6 noiembrie.
Dan Nica cere instanţei suspendarea decretului de revocare de la MAI (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
În 1 octombrie, preşedintele Traian Băsescu a semnat, decretele de revocare din funcţie a lui Dan Nica şi numirea ca interimar în funcţiile de ministru al Internelor şi vicepremier pentru ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga.
Decretul de revocare a fost contestat în instanţă de Dan Nica, apreciind ca fiind nelegal actul prezidenţial.
El a cerut doar suspendarea decretului şi nu anularea acestuia, acţiunea fiind introdusă în cursul zilei de luni.
Potrivit Decretului, publicat în Monitorul Oficial 647 din 1 octombrie 2009, preşedintele României l-a revocat din funcţie pe Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul Administraţiei şi Internelor.
În acelaşi act, preşedintele, "ca urmare a demiterii din funcţia de viceprim-ministru, ministru al Administraţiei şi Internelor, a lui Dan Nica" şi având în vedere propunerea primului-ministru, îl desemnează pe Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, să îndeplinească interimar funcţia de viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor.
În 5 octombrie, vicepreşedintele PSD, Dan Nica, afirma că revocarea sa din funcţie şi numirea lui Vasile Blaga ca interimar la MAI s-a produs printr-un fals în acte în cele două decrete emise de Administraţia Prezidenţială.
Nica a afirmat că Guvernul "Boc 2" ar funcţiona ilegal, el invocând faptul că în decretul de revocare a lui din funcţie se face referire la "revocare", în timp ce decretul de numire ca interimar al lui Blaga se invocă "demiterea" sa.
Interimatul de la Interne a generat discuţii privind constituţionalitatea măsurii, Constituţia stabilind că prevederile referitoare la schimbarea din funcţie a premierului, "cu excepţia revocării", care nu e permisă în cazul acestuia, se aplică corespunzător miniştrilor, care pot fi însă revocaţi.
Articolul 106 din Legea fundamentală, revizuită în 2003, prevede că funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului.
Articolul 107 spune că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin, dar, la alineatul 2, precizează şi că preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
"Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern", se arată în alineatul 3 al articolului citat.
Apoi, alineatul 4 consemnează că prevederile se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Sintagma "se aplică în mod corespunzător" se traduce prin aplicarea aceluiaşi alineat la o situaţie.
În Constituţia României din 1991, articolul 105 arăta că "funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege", iar articolul 106 alineatul 2 menţiona că, dacă premierul se află într-una din stiuaţiile de la articolul 105 sau e în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, "preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern", iar interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
"Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile", stipula Constituţia din '91.
Textul este aproape identic cu cel din Constituţia revizuită în 2003, singura sintagmă în plus este "cu excepţia revocării", determinată de introducerea alineatului 2 la articolul 107 referitor la prim-ministru, care spune că "preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru".
Tocmai din cauza acestor ambiguităţi, există voci din PSD care reclamă că revocarea lui Dan Nica din funcţia de ministru de Interne şi înlocuirea sa de către interimarul Vasile Blaga contravine Constituţiei.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Daca astea sunt motivele, CAB nu era competenta sa judece. Ea trebuie sa faca justitie, nu politica. Chiar daca decretul este considerat act administrativ, el poate fi verificat sub aspectul legalitatii si nu constitutionalitatii. Nu-l iubesc pe basescu, dar imi este scarba de justitia la comanda................
Mai e o prevedere in legea fundamentala a statului roman. Presedintele poate revoca un ministru numai cu aprobarea Parlamentului, daca prin revocare si numire se schimba compozitia politica a Guvernului. In situatia actuala, presedintele si premierul nu pot sa ocupe posturile vacante din Guvern cu persoane sustinute de acelasi partid, PSD. Deci e necesara aprobarea Parlamentului. Revocarea s-a facut fara aceasta aprobare.
Cine poate sa explice ca doua institutii DGIPI cu circa 3000 de angajati si DGA cu tot atatia, lupta pentru protectia cadrelor MAI si sanctionarea oricarei forme de coruptie de catre acestia ???De ce bugetul statului sacrifica sume uriase de bani pentru ce ?? Oameni care se umaresc unii pe ceilalti, pe banii poporului ! Nu mai spunem de DNA, DIICOT care nu a prins pe nimeni care a participat si participa la jaful national din 1989-2009 care se ridica la 1500 miliarde de euro ?? Eventual au scapat nume celebre Omar Haysam, necolaiciuc, Severin, Bancorex, Alum Slatina, Rosia Montana...etc. Cine poate sa explice???