Dăncilă a discutat cu ministrul de Externe britanic despre aportul comunităţii româneşti în UK

Viorica Dăncilă l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Jeremy Hunt. Premierul a discutat cu oficialul britanic despre relaţiile bilaterale, subliniind aportul comunităţii româneşti în societatea britanică.

659 afișări
Imaginea articolului Dăncilă a discutat cu ministrul de Externe britanic despre aportul comunităţii româneşti în UK

Dăncilă a discutat cu ministrul de Externe britanic despre aportul comunităţii româneşti în UK

"Discuţia a evidenţiat relaţiile bilaterale foarte bune dintre România şi Marea Britanie, întemeiate pe Parteneriatul Strategic şi pe interesele comune care stau la baza cooperării dintre cele două state. A fost subliniată evoluţia schimburilor economice, marcate de tendinţa pozitivă a schimburilor comerciale, precum şi aportul deosebit al comunităţii româneşti în cadrul societăţii britanice. În acest context, prim-ministrul român a reiterat interesul pentru extinderea cooperării bilaterale, inclusiv în sensul valorificării potenţialului uman remarcabil care conturează relaţia româno-britanică. De asemenea, a exprimat satisfacţia pentru deschiderea biroului din Bucureşti al Bursei de la Londra. A fost apreciată colaborarea excelentă pe dimensiunea de securitate şi apărare, considerată pilon fundamental în promovarea păcii şi prosperităţii regionale şi în susţinerea obiectivelor transatlantice", a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Şeful Executivului i-a mai spus oficialului britanic că şi-ar dori ca dosarul Brexit să fie finalizat în mandatul de şase luni al Preşedinţiei române la Consiliul UE.

"Întrevederea a prilejuit, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la Brexit. Prim-ministrul României a subliniat importanţa acestui dosar european, inclusiv din prisma finalizării acestuia pe durata Preşedinţiei române în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene. Premierul român a evidenţiat responsabilitatea comună a Uniunii Europene şi a Marii Britanii de a proteja drepturile cetăţenilor europeni şi britanici, în spiritul reciprocităţii, indiferent de rezultatul procesului Brexit. În acest sens, a salutat asigurările oferite de către premierul britanic pe această temă şi a reiterat angajamentul Guvernului României de a adopta toate măsurile necesare pentru protejarea drepturilor cetăţenilor britanici care se află în România", a completat sursa citată.

În acest context, cei doi au vorbit şi despre necesitatea reconfigurării parteneriatului strategic româno-britanic, ambii exprimând disponibilitatea extidenrii cooperării bilaterale.

"A fost agreată necesitatea reconfigurării Parteneriatul Strategic româno-britanic în lumina realităţilor noi generate de redefinirea raporturilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, precum şi de evoluţiile care au avut loc în plan bilateral de la ultima revizuire a Parteneriatului Strategic, în 2011. Cei doi oficiali au exprimat interesul pentru continuarea dialogului pe tema aprofundării şi extinderii cooperării bilaterale româno-britanice în cadrul unui nou Parteneriat Strategic cuprinzător şi ambiţios", a conchis sursa menţionată.

Ministrului Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Jeremy Hunt, a efectuat o vizită la Bucureşti, acesta având o întrevedere şi cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Şeful statului i-a transmis oficialului britanic că acordul de retragere negociat de UE şi UK este cel mai eficient mecanism pentru garantarea drepturilor cetăţenilor europeni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici