Dăncilă, în şedinţa de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat şi-au atins scopul - mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor/ Programul ”Investeşte în tine”, pe ordinea de zi

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că măsurile luate de Executiv şi-au atins scopul - mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor, iar ”mesajele alarmiste transmise de diverşi critici nu au niciun fundament, nicio bază”.

1578 afișări
Imaginea articolului Dăncilă, în şedinţa de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat şi-au atins scopul - mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor/ Programul ”Investeşte în tine”, pe ordinea de zi

Dăncilă: Măsurile economice pe care le-am luat şi-au atins scopul - mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor

”Datele Institutului Naţional de Statistică publicate la începutul acestei săptămâni arată că măsurile pe care le-am luat şi pe care vom continua să le luăm au fost cele bune şi şi-au atins scopul - mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că, potrivit datelor INS, câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie 2018 cu 14,7% faţă de luna aprilie a anului trecut, iar puterea de cumpărare a crescut cu 9%.

”Mai mult, creşterea din luna aprilie vine după ce şi în martie câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5% faţă de martie anul trecut. Acest lucru este foarte important şi important este şi faptul că salariile nete au crescut în toate sectoarele econonmice. Sunt cifre care ne arată faptul că mesajele alarmiste transmise de diverşi critici nu au niciun fundament, nu au nicio bază. De aceea cred impiortant e să ne bazăm pe cifre, nu pe ce vrea să creadă o persoană sau alta”, a adăugat premierul.

Programul ”Investeşte în tine”, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern

Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri programul ”Investeşte în tine”, care prevede acordarea de credite fără dobândă, în special tinerilor, statul urmând să garanteze aceste credite în proporţie de 80%.

”Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului avem programul <Investeşte în tine>. Continuăm astfel sprijinul acordat tinerilor. Beneficiarii programului sunt în primul rând tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani care sunt cupruinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Miminsterul Educaţiei Naţionale. Aceştia pot accesa un credit în valoare de 40.000 cu dobândă zero, garantat în proporţie 80% de stat”, a spus la începutul şedinţei de miercuri Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că pot beneficia de acest program şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională.

”Noi considerăm că şi acestor persoane trebuie să le dăm o şansă. Aceste persoane pot beneficia de credite de 35.000 de lei. Mai mult, toţi beneficiarii pot beneficia în plus de 20.000 de lei dacă este angajat sau se angajează în timpul derulării programului. Cheltuielile sunt pentru o paletă largă de domenii. Aş aminti educaţia, sănătatea, cultura, sportul sau locuinţele”, a adăugat premierul.

Programe de de asistenţă a vârstnicilor la domiciliu, pe ordinea de zi a şedinţei Executivului

Guvernul va aproba, miercuri, două programe de interes naţional pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă a vârstnicilor la domiciliu, care vor fi implementate în perioada 2018 - 2020, a spus la începutul şedinţei premierul Viorica Dăncilă.

”Cred că trebuie să avem în vedere şi seniorii. Cred că este important să avem o responsabilitate faţă de persoanele vârstnice, care au nevoie de atenţia noastră. Aprobăm astăzi (miercuri - n.r.) două programe de interes naţional pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă a vârstnicilor la domiciliu, care vor fi implementate în perioada 2018 - 2020”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Ea a anunţat că unul dintre programe vizează ”creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice singure sau a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea”.

”Prin cel de-al doilea program, serviciile publice de asistenţă socială din o mie de comune vor fi sprijinite ca să obţină certificatul de acreditare. Practic, cele o mie de comunităţi locale vor primi fonduri, timp de doi ani, ca să angajeze asistenţi sociali”, a spus Dăncilă.

Bugetul alocat celor două programe va fi de 115 milioane de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici