Video Guvernul sesizează CCR după ce Iohannis a amânat numirile la Dezvoltare şi Transporturi

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va fi sesizată, vineri, Curtea Constituţională cu privire la un posibil conflict, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat-o că încă mai analizează situaţia numirilor celor doi miniştri şi nu va lua o decizie până săptămâna viitoare.

2264 afișări

"L-am sunat pe domnul preşedinte să văd ce se va întâmpla, dacă va nominaliza cei doi miniştri, având în vedere că suntem în perioada premergătoare preluării Preşedinţiei Consiliului UE. Domnul preşedinte a spus că încă mai analizează. Până săptămâna viitoare nu va nicio decizie. Deci ne vedem obligaţi să facem această sesizare la CCR, pentru că avem o preşedinţie de preluat şi nu este de joacă cu aceste lucruri", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

"Preşedintele a spus că o să mai analizeze până săptămâna viitoare. Dacă îmi dădea o dată, vă spuneam. Da, mâine vom sesiza CCR", a mai spus premierul.

Întrebată dacă a trimis la Palatul Cotroceni demisiile miniştrilor Paul Stănescu şi Lucian Şova, Viorica Dăncilă a răspuns: "Da, saptamana trecută, luni cred. Mâine demisia ministrului Transporturilor Lucian Şova împlineşte 15 zile. (...) Am cerut acum toate informaţiile să vedem care este situaţia"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la o decizie privind numirile de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, că analiza este încă în lucru, dar remanierile sunt făcute de ochii lumii, fiind înlocuiţi oameni slabi cu alţii şi mai slabi.

Întrebat care este soluţia pentru a ieşi din impas Cabinetul Dăncilă, şeful statului a spus: "Soluţia e a PSD. Nu au decât să vină cu oameni performanţi. Nu am finalizat analiza".

Lia Olguţa Vasilescu, cea respinsă la ministerul Transporturilor şi propusă acum la Dezvoltare, a declarat că de joi ministerul Transporturilor intră în blocaj deoarece nu mai există ministru.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat de săptămâna trecută că va lua o decizie după 1 Decembrie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare.

Preşedintele i-a respins pe Ilan Laufer la Dezvoltare şi Lia Olguţa Vasilescu la Transporturi, noile propuneri ale premierului Viorica Dăncilă fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării şi Mircea Drăghici pentru Transporturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici