Deputat, în spital după un accident: Momentan nu îmi simt partea stângă a corpului

Deputatul USR Filip Havârneanu urmează să se opereze pe coloană, după un accident. El se află într-un spital din Iaşi. „Momentan nu îmi simt partea stângă a corpului, măduva a fost afectată, însă medicii fac tot posibilul pentru ca eu să îmi revin”, transmite Havârneanu.

1207 afișări
Imaginea articolului Deputat, în spital după un accident: Momentan nu îmi simt partea stângă a corpului

FOTO Filip Havârneanu

„Dragilor, în următoarea perioadă îmi voi folosi puţina energie pe care o am pentru a mă recupera după un accident, despre care nu voi dori să vorbesc mai mult nici eu, nici echipa mea, nici cei foarte apropiaţi mie. Activităţile noastre nu vor fi anulate, colegii mei de cabinet mă vor ajuta să depăşim acest impas, în plan profesional. Din respect pentru cei cu care colaborez sau am proiecte în lucru, dar şi pentru oamenii care îmi sunt alături dintotdeauna, pot să confirm faptul că am suferit multiple leziuni, unele în zona cervicală, va urma o perioadă de spitalizare şi o operaţie pe coloană”, transmite pe Facebook Filip Havârneanu.

El a postat şi o fotografie în care apare într-un pat dintr-un spital din Iaşi.

„Momentan nu îmi simt partea stângă a corpului, măduva a fost afectată, însă medicii fac tot posibilul pentru ca eu să îmi revin. Le mulţumesc pe această cale tuturor cadrelor medicale şi auxiliare de la Iaşi, sunt cele mai bune din ţară şi renumite pentru profesionalismul lor. Sunt recunoscător că mă aflu pe mâini bune şi că am şanse să merg din nou, dacă totul va decurge bine. Recuperarea va fi de durată, costisitoare, însă nu îmi voi abandona angajamentele, chiar dacă sunt nevoit să iau o pauză. Vă mulţumesc tuturor pentru înţelegere şi cred că o rugăciune este binevenită în aceste zile dificile pe care nu îmi propusesem să le petrec aşa. Vă îmbrăţişez”, încheie deputatul USR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici