Deputat PSD: În România se instaurează dictatura lui Traian Băsescu

Deputatul PSD Iuliu Nosa a declarat, vineri, că România nu a făcut deloc paşi spre democraţie şi că, în schimb, în ţară "se instaurează dictatura lui Traian Băsescu", cel mai bun exemplu în acest sens fiind modul în care Guvernul dialoghează cu greviştii.

45 afișări
Imaginea articolului Deputat PSD: În România se instaurează dictatura lui Traian Băsescu

Deputat PSD: În România se instaurează dictatura lui Traian Băsescu (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Deputatul PSD de Sălaj Iuliu Nosa a spus, într-o conferinţă de presă, că modul în care s-a purtat acest dialog este deficitar, Guvernul nereuşind să ofere soluţii reale pentru ieşirea din criza economică.

"Nu numai că nu am făcut defel paşi spre democraţie, dar ne-am întors cu spatele la direcţia de mers. În România se instaurează dictatura lui Traian Băsescu, iar exemplul cel mai bun în acest sens este dialogul cu greviştii, deloc puţini la nivel naţional. Sindicatele ies în stradă din cauză că Guvernul nu are răspunsuri pentru ele şi din cauză că refuză să discute pentru identificarea unor soluţii", a declarat Iuliu Nosa.

Deputatul PSD a spus că, deşi în anii '90, afirmaţiile analistului politic Silviu Brucan potrivit cărora va dura decenii până la instalarea democraţiei în România îi păreau exagerate, acum le consideră extrem de reale şi întemeiate.

Potrivit acestuia, după 15 luni de guvernare, din care în opt luni PDL a mers alături de PSD, nu au fost prezentate măsuri concrete pentru ieşirea din criză, programele "Prima casă" şi "Rabla" nefiind de niciun folos în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici