- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.02.2016, 21:40)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deputaţii jurişti dau luni aviz privind cererea DNA de reţinere şi arestare a lui Voicu şi Păun
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se reuneşte luni dimineaţa pentru da un aviz asupra cererii DNA de reţinere şi arestare a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, acuzaţi de trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri şi spălare de bani.
1064 afișări
Deputaţii jurişti dau luni aviz privind cererea DNA de reţinere şi arestare a lui Voicu şi Păun (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
Cei doi parlamentari au fost prezenţi joi şi vineri la Comisia juridică pentru a-şi studia dosarul.
În vreme ce Mădălin Voicu a făcut declaraţii în care şi-a susţinut nevinovăţia, deputatul Nicolae Păun a preferat să folosească uşa din spate a sălii de şedinţă pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariştilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vor să apere România, dar nu prea au cu ce. MApN anunță rezultate dezastruoase la proba sportivă în rândul candidaților la postul de „soldați profesioniști”
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
''Eu nu vreau să politizez acest caz, că alţii îl politizează este problema lor. Eu vorbesc despre o problemă a mea, personală, despre care v-am spus şi continui să cred că sunt agăţat fără niciun fel de vină. Că putem face speculaţii, că putem face suspiciuni rezonabile sau că putem avea tot felul de bănuieli, unele subiective, dacă nu chiar tendenţioase, asta este cu totul altă chestie'', a declarat deputatul social-democrat Mădălin Voicu.
Potrivit unor surse parlamentare, dosarele conţin interceptări ale unor înjurături şi ameninţări făcute la adresa procurorilor de către Nicolae Păun.
Referitor la acuzaţiile de trafic de influenţă, Mădălin Voicu a precizat joi că interceptările din dosar ce îl au drept protagonist vizează un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audienţă pe deputatul Nicolae Păun.
Întrebat de jurnalişti dacă va face o recomandare pentru colegii deputaţi, în privinţa votului din plen, Mădălin Voicu a spus că nu ''îşi permite'' să facă recomandări nimănui. De asemenea, el a explicat că deputaţii îl cunosc suficient de bine ca să nu mai fie nevoie de aşa ceva.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va vota în favoarea cererii DNA.
Citeşte şi: Mădălin Voicu a ajuns la Comisia juridică: Interceptările sunt banale, l-am rugat pe Teodorovici să îl primească pe Păun
Dosarul DNA are 19 volume, însumând 4886 de pagini.
DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani.
Deputatul Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa este acuzat de " folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată".
Conform DNA, dosarul vizează nereguli în derularea proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", cu finanţare din fonduri europene, care s-a derulat în perioada 2010-2013.
Din probele administrate a reieşit că grupul-ţintă al proiectului a fost "constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii" şi că "în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociatia Partida Romilor Pro Europa".
De asemenea, din probe a rezultat că "majoritatea banilor destinaţi proiectului (77%) au fost folosiţi pentru plata salariilor angajaţilor proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului ţintă format din 3.296 persoane".
Astfel, "s-a creat un prejudiciu în suma totală de 12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene şi 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea Asociaţiei Partida Romilor şi de către managementul proiectului".
De asemenea, DNA a vizat şi proiectul cu finanţare europeană "Acces pe piaţa muncii – O şansă pentru tine", derulat în aceeaşi perioadă.
"A rezultat ca unii dintre participanţi au urmat câteva ore de curs şi la final au primit un certificat de absolvire, precum şi sume de bani între 300 şi 600 de lei, în timp ce alte persoane, deşi s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume de bani între 300 şi 600 de lei sau nu au primit deloc", spune DNA.
Neregulile în administrarea proiectului au dus la un prejudiciu de "14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European şi 1.538.529 lei din bugetul naţional)".
"În perioada 2011-2015, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu şi a asigurat un salariu unei persoane din familia acestuia acestuia (fără nicio contraprestaţie), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociaţia Partida Romilor", spune DNA.
DNA susţine că "aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa".
De asemenea, DNA precizează că "Mădălin Voicu, în exercitarea obligaţiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declaraţii de avere la Camera Deputaţilor, fără a declara sumele de bani obţinute de la Asociaţia Partida Romilor «Pro Europa», totalizând 300.682 lei – venit brut si 217.300 lei venit net".
"Aceşti bani proveneau din fondurile alocate derulării proiectelor europene despre care Mădălin Voicu ştia ca sunt deturnaţi", precizează DNA.
Citește pe alephnews.ro: Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe