Deputaţii vor avea, luni, activităţi în teritoriu. Moţiunea anti-Teodorovici intră miercuri la vot: „Luni e liber pentru că este deschiderea anului universitar”

Biroul Permenent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, ca deputaţii să desfăşoare „activităţi în teritoriu” în data de 1 octombrie, motivul fiind deschiderea anului universitar.

101 afișări
Imaginea articolului Deputaţii vor avea, luni, activităţi în teritoriu. Moţiunea anti-Teodorovici intră miercuri la vot: „Luni e liber pentru că este deschiderea anului universitar”

Deputaţii vor avea, luni, activităţi în teritoriu. Moţiunea anti-Teodorovici intră miercuri la vot: „Luni e liber pentru că este deschiderea anului universitar”

„Luni e liber pentru că este deschiderea anului universitar, marţi avem dezbateri în plen”, a declarat miercuri, la finalul Biroului Permanent, secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop.

El a precizat că moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, va fi dezbătută şi votată miercurea viitoare în plenul Camerei Deputaţilor.

„Miercuri dimineaţă avem dezbaterea moţiunii <Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici> şi votul final pe moţiune de la ora 12.00”, a spus Pop.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei nu va fi dezbătută săptămâna viitoare. „Nu putem dezbate două moţiuni într-o săptămână”, a explicat acesta.

Senatorii vor participa luni, tradiţional, la deschiderea anului universitar, a anunţat vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu. El a mai spus că, unde nu sunt universităţi, senatorii pot da audienţe sau vorbi cu oamenii despre referendumul pentru familia tradiţională.

PNL a anunţat, miercuri, că a depus în Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, intitulată „Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”.

Tot miercuri, PNL a depus în Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România”, în care i se cere ministrului Finanţelor să adopte de urgenţă un set de nouă măsuri şi să-l dea afară pe Darius Vâlcov de la conducerea MFP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici