Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată pentru conflict de interese şi fals în declaraţii

Deputatul Florin Popescu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, pentru că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu firma Procor, la care fusese acţionar, şi pentru fals în declaraţiile de avere din perioada 2008-2011.

312 afișări
Imaginea articolului Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată pentru conflict de interese şi fals în declaraţii

Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată pentru conflict de interese şi fals în declaraţii (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică l-au trimis în judecată pe deputatul Florin Aurelian Popescu pentru conflict de interese (opt acte materiale) şi fals în declaraţii (opt acte materiale), arată joi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada august 2008 - noiembrie 2010, Florin Popescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat şapte acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între consiliu şi SC Procor SA, la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele său, a fost acţionar până în 14 iulie 2008, precum şi un contract de lucrări, încheiat cu aceeaşi societate comercială, realizând, în mod indirect, un folos material, atât pentru sine, cât şi pentru rudele sale.

"Astfel, a asigurat disponibil bănesc pentru societatea comercială anterior menţionată, necesar, între altele, pentru achitarea drepturilor salariale pentru tatăl său (pentru perioada august 2008 - iunie 2009), în sumă de 10.383 lei şi, respectiv, pentru fratele său (pentru perioada august 2008 - mai 2010), în sumă de 3.537 lei. Totodată, a asigurat achitarea chiriei datorate societăţii comerciale «B.T.» SA (la care familia inculpatului era acţionar majoritar), în sumă de 44.859 lei/lună şi, pe de altă parte, a asigurat solvabilitatea SC «P.» (Procor, n.r.) SA în vederea achitării creditului contractat de această societate de la o bancă şi garantat de «B.T.» SA, între altele, cu un bilet la ordin emis de companie şi avalizat de tatăl său", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada în care a fost preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu a participat la Adunările Generale ale Acţionarilor de la trei dintre societăţile comerciale la care era acţionar, în cadrul cărora s-au luat hotărâri cu privire la o altă firmă cu care primele trei societăţi derulau relaţii comerciale.

În ce priveşte acuzaţiile de fals în declaraţii, procurorii susţin că Florin Popescu "a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului" când şi-a completat, ca preşedinte al CJ, declaraţiile de avere din 25 iunie 2008, 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010, 25 mai 2011, precum şi în cele completate în calitate de deputat, din 12 iunie 2007, 12 iunie 2008 şi 7 iulie 2008.

Dosarul va fi soluţionat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Agenţia Naţională de Integritate anunţa, în aprilie 2013, că deputatul Florin Popescu ar fi fost în conflict de interese în perioada în care a exercitat funcţia de şef al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, întrucât a semnat contracte şi acte adiţionale între CJ şi firma Procor SA, la care a fost asociat.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat atunci Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, însă dosarul a ajuns ulterior la Parchetul instanţei supreme.

Deputatul Florin Popescu declara, în luna mai, când a fost la DNA, că a avut legătură cu firma despre care spun anchetatorii, însă a fost acţionar minoritar, cu 5%, până în anul 2008.

Popescu preciza că acele contracte vizate de anchetatori au fost făcute înainte ca el să ajungă preşedintele CJ Dâmboviţa, iar acestea nu au fost încheiate cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ci cu Primăria Moreni.

Într-un alt dosar, deputatul Florin Anghel este suspectat că ar fi cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a arătat DNA în cerere.

În 27 mai, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, fost membru PDL, care a trecut la PMP, de unde s-a autosuspendat după ce a fost declanşată acţiunea judiciară împotriva lui.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. Acesta fusese deputat şi în mandatul 2004-2008.

La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

Deputatul Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici