Deputatul Ninel Peia, exclus din PSD

Biroul Permanent PSD Ilfov a decis miercuri să-l excludă din partid pe deputatul Ninel Peia, decizia urmând a fi validată în forurile superioare de conducere ale partidului, în cel mai scurt timp, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

641 afișări
Imaginea articolului Deputatul Ninel Peia, exclus din PSD

Deputatul Ninel Peia, exclus din PSD (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Nu ştiu care este agenda dlui Ninel Peia, dar constat cu părere de rău că este foarte diferită de cea a PSD, iar prin luările sale de poziţie din ultima vreme, făcute în nume personal, se plasează singur în afara partidului. Suntem într-un an electoral şi nu ne permitem niciun fel de derapaje, nici de la linia politică asumată de partid, nici de la bunul simţ", a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea, potrivit sursei citate.

Dragnea i-a cerut senatoarei Gabriela Firea, preşedinta organizaţiei PSD Ilfov, să ia măsurile statutare în legătură cu prestaţia publică a deputatului Ninel Peia, membru în Biroul Permanent Judeţean Ilfov, ale cărui declaraţii politice vin în contradicţie cu prevederile Statutului şi ale Codului Etic şi de Conduită adoptat de PSD la Congres.

Ninel Peia a intrat într-o dispută publică cu fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu pe tema cauzei pentru îmbolnăvirile bebeluşilor din Argeş. În opinia social-democratului, de vină ar fi fost vaccinurile. Funeriu a replicat pe Facebook că E.coli este o bacterie, nu virus, numindu-l pe Peia ''imbecil'', iar acesta a replicat comparându-l cu un vierme intestinal.

''Asemenea unui vierme intestinal, când prinde un moment favorabil, această fantasmagorică fiinţă (Daniel Funeriu, n.r.) se iţeşte din nou căutând loc prielnic pentru a-şi depune pestilenţialele ouă pe unde o putea, numai vizibile să fie. (...) În încheiere, fiindcă sunt într-o bună dispoziţie, sunt de acord să îţi prezinţi scuzele, aşa, protocolar, ca de la un doctor în chimie la un “moron”, desigur, dacă nu ai hârtiile prin care vei putea dovedi că sunt imbecile. În caz contrar, promit că, într-o zi, te voi întâlni, dottore, şi, fără să te jugănesc în vreun fel, îţi voi administra o bătăiţă la popoul gol, în piaţa publică, de o s-o ţii minte toată viaţa ta. Şi să nu fii ruşinat, nu este decât o formă mai veche de a educa o persoană care refuză să înveţe minimum bunele maniere'', a fost replica lui Peia pentru Funeriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici