Diaconescu a discutat cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei şi cu omologul bulgar

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a avut, vineri, o serie de convorbiri cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei la Bucureşti, precum şi cu omologul său bulgar, temele abordate fiind legate de adearea la Schengen, schimburile comerciale şi criza economică.

574 afișări
Imaginea articolului Diaconescu a discutat cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei şi cu omologul bulgar

Diaconescu a discutat cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei şi cu omologul bulgar (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

MAE informează că Diaconescu a avut o convorbire telefonică cu Nikolai Mladenov, ministrul bulgar al Afacerilor Externe. Şeful diplomaţiei române i-a mulţumit omologului său bulgar pentru buna cooperare şi ajutorul oferit de autorităţile bulgare competente tuturor cetăţenilor români aflaţi în situaţii de dificultate pe teritoriul Bulgariei, ca urmare a condiţiilor meteo din ultima perioadă. În acelaşi sens, ministrul Afacerilor Externe român a adresat rugămintea ca autorităţile bulgare să continue să acorde acelaşi sprijin românilor care se află încă în Bulgaria pentru a ajunge în siguranţă în ţară.

Diaconescu şi Mladenov au stabilit ca în următoarele 10 zile să aibă loc la Sofia o întrevedere bilaterală care să aibă ca teme principale coordonarea demersurilor pentru aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen şi problematica privind Acordul interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul UE şi Monetare a UE, menţionează MAE. Şeful diplomaţiei bulgare a folosit acest prilej pentru a-l felicita pe omologul român pentru noul său mandat, precizează Ministerul.

Ministrul Diaconescu l-a primit şi pe ambasadorul Italiei, Mario Cospito, în vizită de curtoazie. MAE precizează că cei doi oficiali "au reconfirmat nivelul excelent al relaţiilor româno-italiene, reflectat atât în dinamica dialogului politico-diplomatic, în dezvoltarea cooperării în plan social şi cultural, cât şi în evoluţia ascendentă a schimburilor comerciale şi investiţiilor italiene în România, care s-a ridicat, în cursul anului 2011, la 30 miliarde euro, anul 2011 fiind cel mai bun an din punctul de vedere al relaţiilor economice româno-italiene".

"Şeful diplomaţiei române şi-a exprimat speranţa că relaţia bilaterală va fi la fel de intensă şi în 2012, reiterând, în acest context, invitaţia adresată omologului italian, de a efectua o vizită oficială în România în cursul acestui an. Menţionând ponderea comunităţii româneşti din Italia în relaţia bilaterală, ministrul român al afacerilor externe a exprimat întreaga apreciere şi satisfacţie pentru decizia Guvernului italian de a elimina restricţiile privind accesul pe piaţa italiană a muncii pentru lucrătorii români, începând cu 1 ianuarie 2012, precum şi pentru recunoaşterea de către autorităţile italiene a Bisericii Ortodoxe Române. Cele două părţi au convenit asupra intensificării dialogului politic bilateral în toate domeniile în care cele două state au o abordare comună la nivel european, în spiritul parteneriatului strategic bilateral", informează MAE.

Diaconescu l-a primit, în vizită de curtoazie, şi pe Michael Sternberg, ambasadorul Regatului Danemarcei în România, în calitate de reprezentant al Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru primul semestru al anului 2012.

"Ministrul Cristian Diaconescu a folosit ocazia pentru a trece în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, marcate în anul 2012 de aniversarea a 95 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Totodată, a exprimat satisfacţia pentru nivelul ridicat al dialogului politic dintre cele două ţări, apreciind vizita prim-ministrului danez la Bucureşti, organizată la data de 5 decembrie 2011, în vederea consultărilor privind deţinerea de către Danemarca, în acest semestru, a preşedinţiei Consiliului UE. În acest context, l-a asigurat pe ambasadorul danez că România susţine pe deplin obiectivele preşedinţiei daneze, apreciind eforturile pe care aceasta le depune pentru negocierea la nivel european a unor dosare importante în contextul actualei crize economice şi financiare. Şeful diplomaţiei române a subliniat interesul pentru continuarea dialogului politic în domenii de interes pentru România cum sunt aderarea la spaţiul Schengen, guvernanţa economică în UE în contextul eforturilor pentru găsirea de soluţii viabile la criza economică actuală, negocierile pentru cadrul financiar multianual post-2013 şi cooperarea regională. Ambasadorul danez a reconfirmat interesul pentru aprofundarea relaţiei cu România, atât în plan bilateral şi economic, cât şi în cadrul larg al afacerilor europene", se arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Diaconescu l-a primit pe ambasadorul R.F. Germania la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, în vizită de curtoazie.

"În cadrul discuţiilor, părţile au apreciat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale şi au reiterat disponibilitatea de a extinde cooperarea, inclusiv prin iniţierea în comun de noi proiecte în contextul aniversării, în 2012, a douăzeci de ani de la semnarea Tratatului de bază dintre România şi R.F. Germania, document care a pus bazele relaţiei de parteneriat româno-german în Europa. Au mai fost abordate teme aflate pe agenda bilaterală, stadiul relaţiilor politice şi economice dintre cele două state, dar şi aspecte privind aderarea României la spaţiul Schengen, problematica regiunii Mării Negre şi susţinerea perspectivelor europene ale Republicii Moldova", precizează MAE.

Părţile au reliefat punctele de vedere comune în domeniul afacerilor europene, în ceea ce priveşte necesitatea unei mai strânse integrări în contextul crizei financiare, ministrul Cristian Diaconescu exprimând sprijinul pentru negocierea cât mai rapidă a Tratatului/Acordului interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare a UE.

De asemenea, s-a discutat, potrivit MAE, despre importanţa implicării susţinute a UE în Vecinătatea sa Estică şi dezvoltarea proiectelor comune în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici