Discuţii în contradictoriu în BPN al PSD pe tema programului politic

Liderii PSD au discutat, luni, în contradictoriu, în şedinţa BPN, pe tema programului politic, unii propunând ca documentul să fie constituit de moţiunea câştigătoare la Congres iar alţii susţinând că acest lucru ar "privatiza" şi "federaliza" partidul.

Discuţii în contradictoriu în BPN al PSD pe tema programului politic (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Surse participante la şedinţa BPN a PSD au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că una dintre temele de discuţie ale şedinţei a constat în conturarea unei linii directoare în ceea ce priveşte programul politic viitor al PSD.

Astfel, potrivit surselor citate, unii lideri ai partidului au avansat şi susţinut propunerea ca programul politic să fie constituit de moţiunea câştigătoare la Congres, aşa cum se practică şi la alte partide.

Opozanţii acestei idei au susţinut, în contrapondere, că astfel s-ar "privatiza" şi s-ar "federaliza" partidul, ei apreciind că programul politic viitor al partidului ar trebui să răspundă problemelor societăţii şi nu "clientelei politice a găştii care, prin câştigarea alegerilor prin moţiune, ar domina partidul".



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
PSD ,
CONGRES ,
PROGRAM politic ,
partide ,
congres psd ,
şedinţa bpn ,
lideri ai partidului
COMENTARII
  • Prostel 9 feb 2010

    Mircea Geoana ar fi trebuit sa isi dea demisia dupa esecul, PERSONAL, din decembrie, iar acest lucru nu ar mai fi dus la aceste "lupte" in interiorul partidului.
    Schimbarea lui Geoana nu inseamna disparitia PSD, din contra, revenirea acestui partid in fruntea politicii romanesti.

  • Nicoleta 9 feb 2010

    Sper ca PSD-ul sa lase deoparte luptele interne si sa dea dovada ca este un partid democratic si nu unul dictatorial ca cel al basescului.
    Conducerea la varf a psdului ar duce la cresterea acestuia in incredere a electoratului. Schimbarea presedintelui partidului ar insemna acel semnal ca psdul va reajunge partidul in care vom gasi speranta unui trai mai bun.

  • Mircea Tudorache 8 feb 2010

    GEOANA ESTE CANDIDATUL LUI VANGHELIE!!! Toata vanzoleala asta nu face doua parale. Nastase a batut palma cu Ponta si cu Diaconescu. Mitrea nu are ce sa ofere pe cand Nastase imparte pozitiile viitoarei conduceri. N-are sens sa mai pierdem vremea cu presupuneri. Geoana va incerca sa fure la Congres dar Nastase va castiga detasat. Poate veni Vanghelie cu oricati delegati, majoritatea covarsitoare l-a ales deja pe Nastase.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa