Dobre (PNL): Modificările din Codul Fiscal sunt nule, vom cere Avocatului Poporului să sesizeze CC

Deputatul PNL de Mureş Ciprian Dobre afirmă că OUG privind modificările Codului Fiscal referitoare la impozitarea tichetelor de masă şi la introducerea contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile din drepturi de autor este nulă şi că liberalii vor cere Avocatului Poporului să sesizeze CC.

31 afișări

Dobre a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în Codul Fiscal se prevede clar în ce condiţii acesta poate fi modificat, articolul 4 stipulând că "se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu şase luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia", iar "orice modificare sau completare intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege", şi nu prin ordonanţă de urgenţă şi în niciun caz cu aplicare imediată, adică de la 1 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Noi va trebui să sesizăm, în primul rând, Avocatul Poporului, pentru că e Ordonanţă de Urgenţă şi să-i solicităm să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu prevederile acestei ordonanţe. Repet, nu a apărut în Monitorul Oficial textul ordonanţei, deocamdată vorbim de un proiect al Guvernului, aşa cum a fost obţinut el, însă n-avem un text oficial. Care este substanţa articolului 4, aliniatele 1 şi 2 din Codul Fiscal? Substanţa este predictibilitatea şi stabilitatea sistemului fiscal din România", a spus Dobre.

Deputatul liberal a subliniat că un sistem fiscal stabil şi predictibil este un câmp propice pentru a face investiţii, în timp ce unul "instabil, care se modifică după poftele sau după cât de incapabil este un Guvern, de două-trei ori pe an" devine neatractiv pentru cei care vor să investească în economia românească.

În opinia lui Dobre, modificarea Codului Fiscal constituie "încă un act normativ neconstituţional al Guvernului Boc".

"Din păcate, legile României sunt la mâna statului, la mâna arbitrariului şi, din punctul meu de vedere, acest act normativ nu s-a rătăcit, ci cred că alte modificări urmează să fie făcute pe marginea acestui text. Nu este pentru prima dată când Guvernul PDL-UDMR modifică un act normativ între Guvern şi Monitorul Oficial sau între Parlament şi Monitorul Oficial. Cred că acest lucru va trebui să-l monitorizăm cu atenţie şi cu siguranţă o să avem surprize", a arătat Dobre.

Ciprian Minodor Dobre a spus că Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal este nulă de drept, iar înainte ca ea să ajungă în Parlament este nevoie ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.

"Această nulitate trebuie constatată de Curtea Constituţională, trebuie ca Avocatul Poporului să sesizeze CC, până ce vine în Parlament ordonanţa", a spus Dobre.

El a adăugat că, în opinia sa, Curtea Constituţională "nu este decât un simplu departament de partid astăzi, în care s-au făcut scoruri, fiecare şi-a pus judecătorii lui", după întâmplările de la votarea, în noaptea de 14 spre15 iunie, a judecătorului desemnat de deputaţi la CC.

"Sistemul, clanul PDL s-a securizat din punct de vedere normativ, absolut orice aberaţie, absolut orice interes care îmbracă forma unui act normativ nu mai poate fi cenzurat, pentru că cenzura cade în sarcina Curţii Constituţionale. Or, dacă ai o Curte Constituţională obedientă, o Curte care ocupă, de fapt, una din încăperile sediului de partid, ştii dinainte răspunsul. Chiar dacă vor mai exista, evident, unele soluţii «pe invers» ale CC, menite doar să credibilizeze formal această instituţie a statului român, CC, din punctul meu de vedere, s-a compromis definitiv pentru sistemul statal din România", a conchis deputatul.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, care extinde baza de impozitare prin introducerea, de la 1 iulie 2010, a mai multor taxe şi impozite, a fost adoptată de Guvern în şedinţa de miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici