DOCUMENT | Liviu Dragnea reclamă refuzul Comisiei Europene de a deschide o anchetă privind investigaţia OLAF

Liderul PSD Liviu Dragnea a reclamat, în acţiunea în instanţă depusă la Curtea Europană de Justiţie pe 11 decembrie 2018 faţă de Comisia Europeană, că reprezentanţii CE au încălcat principiul bunei administrări prin refuzul de a ancheta investigaţia desfăşurară de OLAF.

2970 afișări
Imaginea articolului DOCUMENT | Liviu Dragnea reclamă refuzul Comisiei Europene de a deschide o anchetă privind investigaţia OLAF

Dragnea reclamă refuzul Comisiei Europene de a deschide o anchetă privind investigaţia OLAF. Care sunt motivele pe care le invocă liderul PSD

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, reclamantul Liviu Dragnea solicită tribunalului „anularea Deciziei OCM(2018)20575 a Comisiei, comunicată reprezentantului legal al reclamantului prin scrisoarea din data de 1 octombrie 2018” şi „obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată”.

LINK DOCUMENT, AICI.

TITLURILE ZILEI

„Motivele şi principalele argumente - în susţinerea acţiunii, reclamantul invocă trei motive:

1. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) şi (4) din Regulamentul OLAF (1), precum şi a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigaţiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

2. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce priveşte investigaţiile, precum şi pe refuzul de a deschide o investigaţie referitoare la desfăşurarea investigaţiei OLAF.

3. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigaţia OLAF”, conform sursei citate.

OLAF este organismul care a făcut sesizarea ce a deschis dosarul Tel Drum de la DNA.

Potrivit aceleiaşi surse, Liviu Dragnea este reprezentat de avocaţii B. O’Connor şi S. Gubel. Acţiunea a fost introdusă în luna decembrie 2018.

Pe 7 ianuarie, Comisia Europeană anunţa, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, că a fost notificată cu privire la acţiunea în instanţă a liderului PSD Liviu Dragnea şi precizează că va depune observaţiile într-un timp adecvat, menţionând că respectă independenţa OLAF şi a instanţelor.

Reacţia venea în contextul în care Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană în încercarea de a obţine anularea raportului Oficiului European pentru Combaterea Fraudelor (OLAF), instituţie care a constatat fraude cu fonduri europene în dosarul Tel Drum.

În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

„Prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la data de 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene”, anunţa DNA, la acel moment.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici