DOCUMENT - MESAJ scris, adresat de liderul USR celor nelămuriţi de prezenţa lui Dacian Cioloş în apropierea alegerilor

Discuţiile între Dan Barna şi Dacian Cioloş, pentru liste comune la europarlamentare, a creat nemulţumiri în USR, potrivit unor surse politice. Într-un document obţinut de MEDIAFAX, Barna a transmis un mesaj în care explica situaţia, dar le şi cerea colegilor să nu mai atace public formaţiunea.

2191 afișări
Imaginea articolului DOCUMENT - MESAJ scris, adresat de liderul USR celor nelămuriţi de prezenţa lui Dacian Cioloş în apropierea alegerilor

Într-un MESAJ scris, Nemulţumiri în USR, după întâlnirea Barna-Cioloş. Mesajul lui Barna pentru colegi

Acest mesaj, care are 13 pagini, a fost transmis, luni dimineaţă, de către liderul USR, Dan Barna, în care acesta oferea explicaţii colegilor de partid despre întâlnirea pe care a avut-o duminică cu Dacian Cioloş, spunându-le acestora "nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi", potrivit documentului intern transmis pe un grup de Facebook al formaţiunii intitulat "Poiana", obţinut de MEDIAFAX.

"Am văzut că a creat emoţie întâlnirea mea de ieri (duminică -n.r.) cu Dacian Cioloş. Vă spun privindu-vă în ochi prin ecran că nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. USR nu este o victimă, nu ştiu dacă a fost vreodată, dar de o vreme bună nu este cert o victimă. Vă spun explicit că nimic din ce s-a petrecut ieri (duminică – n.r.) nu a fost o întâmplare surprinzătoare. Am asumat o întâlnire firească de stat de vorbă despre ce variante avem pe masă, pentru că în acest context de emoţie publică cu ordonanţa şi căutarea de opţiuni trebuie ca USR să genereze o perspectivă vizibilă de speranţă. Aceasta este cheia în care trebuie citit evenimentul de ieri", a spus Dan Barna, în mesajul adresat colegilor din USR.

Acesta vorbeşte despre existenţa a două viziuni în partid, cea a unui USR cu ţeluri mari, de guvernare şi câştigare a alegerilor, şi o alta care pune USR în lumina unui "partid relativ de nişă".

"Am citit reacţiile voastre, temerile, îndoielile. Le ştiu şi sunt conştient de ele. Dar vă spun un lucru pe care vreau să îl avem cu toţi în vedere: politica o facem pentru electorat nu pentru noi înşine. Avem două viziuni în partid: Să câştigăm alegerile şi să guvernăm pentru a salva România sau să rămânem un partid relativ de nişă, simpatic şi vocal", prevede documentul intern al USR.

În schimb, Dan Barna le reproşează colegilor scurgerea de informaţii din interiorul partidului, amintindu-le de un sondaj IMAS care arăta că 70% dintre cei chestionaţi îşi doresc o candidatură pe liste comune a USR şi Mişcarea România Împreună. Liderul USR mai spune că unii membrii înţeleg greşit transparenţa, amintind de zicala: "ştiţi elasticul descusut la chiloţi, dar eu sunt un profesionist".

"Săptămâna trecută am pus pe Poiana sondajul IMAS la ora 4 dimineaţa, La ora 10 era deja în presă, confirmat că s-a scurs de la noi. Poiana este prin urmare un spaţiu cvasi public, în sensul că avem colegi care cred că transparenţa înseamnă să începi un interviu, spunând de la început că «ştiţi elasticul descusut la chiloţi, dar eu sunt un profesionist». De aceea am să vă recomand să postaţi pe Poiană având această perspectivă în minte. De aceea secţiunea de întrebări suplimentare legate de relaţia USR-RO100 din sondaj a fost discutată de Biroul Naţional confidenţial. Ce pot să vă spun aici este că 90% din electoratul nostru comun ar vota lista comună şi peste 70% doresc explicit", a mai spus Dan Barna.

Acesta îşi încheie mesajul cu solicitarea de a nu mai ataca partidul şi colegii din USR, în schimb să-şi focuseze atenţia şi energia în pregătirea pentru guvernare.

"Prin urmare vă cer să nu mai ieşiţi public atacând colegii şi partidul în campania de europarlamentare sau în afara ei pe logica că informaţia e publică şi să canalizaţi energia să vă pregătiţi şi să deveniţi mai buni pe domenii de guvernare pentru că vom avea nevoie de fiecare dintre noi pentru guvernarea care vine peste noi", conchide Barna, conform documentului.

Mesajul intern al liderului USR vine în contextul unor voci care acuză lipsa de transparenţă şi democraţie în partid şi faptul că Barna a mers singur, duminică, ca să negocieze Cioloş, au explicat, pentru MEDIAFAX, surse politice. Astfel, unii membrii USR se întreabă unde mai este transparenţa şi democraţia, dacă "Barna a bătut palma cu Cioloş" şi ca să-l pună pe fostul premier cap de listă la alegerile europarlamentare.

Sursele menţionate au adăugat, pentru MEDIAFAX, că există nemulţumiri în USR, inclusiv din tabăra lui Dan Barna, şi faţă de faptul că Cioloş a semnat printre ultimii campania "Fără penali", iar apoi şi-a asumat şi el campania respectivă, cu toate că nu s-a implicat activ.

Contactat de MEDIAFAX pentru detalii despre nemulţumirile din USR şi documentul care circulă în grupurile interne, preşedintele formaţiunii Dan Barna a spus că îşi asuma mesajul şi că e posibil ca în partid să existe şi persoane de rea credinţă "care să folosească corespondenţa internă pentru alte interese".

"Este o campanie internă la USR şi este foarte posibil să fie şi persoane de rea credinţă în rândul membrilor care să folosească corespondenţa internă pentru alte interese. USR e un partid viu, dinamic care comunică foarte mult în mediul online şi acestea sunt riscurile inerente ale unui partid care comunică în mediul online", a declarat Dan Barna pentru MEDIAFAX.

Liderul USR, Dan Barna, şi fostul premier Dacian Cioloş au confirmat, pentru MEDIAFAX, că au vorbit, duminică, despre posibilitatea ca USR şi MRÎ să candideze pe liste comune la alegerile europarlamentare din 2019, însă discuţiile nu s-au concretizat cu o decizie în acest sens.

În acest context, Barna a declarat luni, la Parlament, că peste 70% din electoratul formaţiunii pe care o conduce susţine ca partidul să candideze pe liste comune la alegerile europarlamentare din 2019 cu partidul lui Dacian Cioloş.

Întrebat dacă fostul premier tehnocrat va fi cap de listă la alegerile europarlamentare, Barna a răspuns: "Vom discuta şi aceste aspecte când vom ajunge în momentul acela. Detaliile concrete le vom discuta în întâlnirea reprezentanţilor celor două partide, în săptămânile următoare".

Peste 80 de membri ai USR s-au înscris în cursa internă pentru alegerea candidaţilor la europarlamentarele din primăvara anului viitor, anunţ formaţiunea pe 24 septembrie, într-un comunicat de presă. Campania internă se va desfăşura timp de două luni de zile, începând cu 1 octombrie 2018 şi până pe 29 noiembrie 2018 şi va include dezbateri, prezentări şi turnee de promovare a candidaţilor, potrivit sursei menţionate. Procesul de votare va debuta pe 22 noiembrie 2018, la ora 12.00 şi se va încheia în data de 29 noiembrie 2018, la ora 12.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici