Dosarul Revoluţiei: Audierile se vor încheia la final de noiembrie. Procurorii cer ataşarea de acte de la SRI

Procurorii Secţiei Parchetelor Militare anunţă că au audiat aproximativ 80% din persoanele citate în dosarul Revoluţiei, precizând că audierile se vor încheia la final de noiembrie. În dosar, anchetatorii au studiat documente trimise de SRI şi au cerut ataşarea la dosar a unora dintre ele.

684 afișări
Imaginea articolului Dosarul Revoluţiei: Audierile se vor încheia la final de noiembrie. Procurorii cer ataşarea de acte de la SRI

Dosarul Revoluţiei: Audierile se vor încheia la final de noiembrie. Procurorii cer ataşarea de acte de la SRI

"În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluţiei”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus citarea şi audierea a 5834 de persoane în calitate de persoane vătămate/părţi civile sau succesori ai acestora, fiind audiate până în prezent aproximativ 4500 dintre acestea (circa 80% dintre persoanele citate)", anunţă Parchetul General, într-un comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX.

În perioada imediat următoare, procurorii vor audia încă aproximativ 1.050 de persoane vătămate/părţi civile ori succesori ai acestora, audierile tuturor celor 6.890 să se finalizeze în jurul datei de 30 noiembrie 2018.

"Totodată, precizăm că Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un volum considerabil de documente relevante pentru clarificarea unor aspecte referitoare la evenimentele din decembrie 1989, care au fost studiate de procurorii militari timp de două luni, solicitându-se ataşarea unei părţi dintre acestea la dosar, după declasificarea prealabilă", potrivit sursei citate.

Parchetul transmite că, pentru audierile din acest dosar, prin ordonanţă, s-a dispus delegarea procurorilor militari de la unităţile de parchet din subordine şi a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Poliţia Capitalei.

În cadrul Dosarului Revoluţiei, procurorii au anunţat, pe 18 decembrie 2017, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceauşescu din decembrie 1989, dar şi cele legate de declanşarea şi efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.Totodată, a fost identificată sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie '89 care a dus la izbucnirea protestelor în Capitală. Anchetatorii s-au edificat şi cu privire la declanşarea şi executarea diversiunii militare, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Procurorii au mai clarificat, în cadrul dosarului, şi succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

„Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia”, a spus atunci procurorul Marian Lazăr.

Astfel, până la execuţia celor doi, care a avut loc pe 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora, potrivit Parchetului.
Procurorii au mai precizat faptul că, după anul 1989, probe importante au fost distruse sau alterate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici