Două prim soliste de la Operetă s-au înscris în PRM
Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu, prim soliste ale Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", s-au înscris în PRM, ele fiind prezente la conferinţa de presă de vineri în care liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, a făcut acest anunţ.
Bianca Ionescu, prim solistă a Teatrului Naţional de Operetă (Imagine: Zoltan Lorencz/Mediafax Foto)
Daniela Vlădescu, prim solistă a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi director general al Teatrului "Oleg Danovschi" din Constanţa, şi soprana Bianca Ionescu, prim solistă a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi-au anunţat înscrierea în PRM. Cele două joacă în spectacolul "Paris, mon amour", ce are premiera, vineri, la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian".
"Acest partid îmi reprezintă tot crezul, toate speranţele, toată mentalitatea mea. (...) Simt acum că ţara îmi fuge de sub picioare. (...) Am ajuns să fim victimele stresului şi traumelor zilnice. Ne trezim în fiecare zi cu alt statut. (...) Simt ca niciodată că sunt român şi că îmi iubesc această ţară. Singura soluţie şi speranţă este un om care să iubească cel puţin la fel de mult ca mine această ţară, iar această persoană este domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor", a declarat Daniela Vlădescu.
Vadim Tudor a spus că Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu vor candida la viitoarele alegeri parlamentare.
"Vom găsi o formulă să le aducem pe aceste doamne în Parlament, poate o formulă de alianţă politică, chiar şi în condiţiile acestui uninominal aberant, care a trimis în Parlament tot felul de gunoieri, tot felul de cârnăţari, tot felul de dansatoare la bară", a spus preşedintele PRM.
În urmă cu două săptămâni, impresarul sportiv Ana Maria Prodan, fotbalistul Laurenţiu Reghecampf şi patronul postului de televiziune Atomic TV, Nicolae Şerbu, şi-au anunţat înscrierea în PRM.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Ce oameni mai pot sta langa handicapatii de Stefanescu si Marinescu si de nebunul de Vadim?Oamenii care nu au caracter si coloana vertebrala!! Niste limbisti ordinari cei 2, iar Vadim , un om care-i rupt de realitate.PRM a disparut pentru ca Vadim a luat-o razna!Abia astept sa apara materialele cu el, sa vada lumea adevarata fata a "Tribunului"!!
Sa vina cat mai multi dar sa nu vina doar sa intre la ciolan si apoi s atreaca la tradatori sau PeDeLepre.
batrane nebune