Dragnea anunţă că PSD Neamţ îl susţine pe Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor: Felix Stroe nu poate fi ministru

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, înaintea şedinţei CEx, că Răzvan Cuc este susţinut de PSD Neamţ pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi a precizat că Felix Stroe, liderul PSD Constanţa, nu poate să fie ministru, fiindcă nu este parlamentar.

1705 afișări
Imaginea articolului Dragnea anunţă că PSD Neamţ îl susţine pe Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor: Felix Stroe nu poate fi ministru

Dragnea anunţă că PSD Neamţ îl susţine pe Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor

„Răzvan Cuc este membru la organizaţia PSD Neamţ de vreo două săptămâni. (...) Înţeleg îngrijorarea unor colegi din PSD Giurgiu, dar este membru în altă organizaţie. (PSD Neamţ îl susţine- n.r.) Foarte tare", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, marţi, la Parlament.

Liderul PSD a mai spus că Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa, nu poate să fie propus ministru, pentru că nu este parlamentar, răspunzând astfel informaţiilor apărute în spaţiul public potrivit cărora acesta ar fi luat în considerare pentru portofoliul Dezvoltare.

Dragnea a precizat, referitor la posibilitatea ca liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, să conducă Ministerul Dezvoltării, să vadă ce va spune CEx.

La rândul ei, Viorica Dăncilă a afirmat că cele două propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi vor fi decise în şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

„Să vedem ce spune CEx, avem şi noi nevoie de un vot în CEx. (...) De ce să vin deja cu nume şi să nu am votul CEx? Dacă CExnu este de acord cu propunerea mea!", a declarat Dăncilă.

Şeful Guvernului a spus că „e greu de spus” dacă cele două propuneri vor fi, de această dată, acceptate de preşedintele Klaus Iohannis.

CEx al PSD se desfăşoară marţi la Parlament, de la ora 17.00, şedinţă în care social-democraţii vor decide noile propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi, după ce Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici şi-au retras candidatura, în urma refuzurilor repetate ale lui Klaus Iohannis de a îi numi în funcţii.

Decizia social-democraţilor urmează să fie luată în contextul în care Olguţa Vasilescu a anunţat, marţea trecută, că îşi retrage candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanţă şi Mircea Drăghici a spus că îşi va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care şeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor sunt conduse interimar de Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb. Ele nu au miniştri plini de la finalul anului precedent, iar interimatul la acestea expiră pe 20 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici