Dragnea, despre schimbarea lui Tăriceanu: Există o oarecare nemulţumire în PSD, dar nu am decis încă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat că există "o oarecare nemulţumire" în rândul senatorilor social-democraţi cu privire la preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, însă o decizie cu privire la eventualitatea schimbării acestuia din funcţie va fi luată la finalul acestei luni.

1047 afișări
Imaginea articolului Dragnea, despre schimbarea lui Tăriceanu: Există o oarecare nemulţumire în PSD, dar nu am decis încă

Dragnea, despre schimbarea lui Tăriceanu: Există o oarecare nemulţumire în PSD, dar nu am decis încă (Imagine: Alexandru Dobre/Mediafax Foto)

Întrebat dacă situaţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi luată în discuţie sâmbătă, la reuniunea CExN al PSD, Dragnea a negat, spunând că astfel de probleme vor fi ridicate abia la finalul lunii ianuarie, în cadrul grupurilor parlamentare ale partidului, înaintea începerii noii sesiuni.

"Acesta este un subiect pe care îl vom discuta cu grupurile parlamentare, la finalul lunii. Am avut o întâlnire cu domnul Tăriceanu zilele trecute, chiar luni ne-am întâlnit la sediul PSD. Am avut o discuţie destul de bună. Ne vom mai întâlni şi în funcţie de ce vor stabili şi colegii parlamentari, deputaţi şi senatori, vom prezenta care este poziţia noastră", a spus Dragnea.

Dragnea a negat existenţa unor discuţii în acest moment cu privire la schimbarea lui Tăriceanu, însă a recunoscut că există "nemulţumiri", fără să precizeze care sunt acestea. "La acest moment nu există o discuţie despre schimbarea preşedintelui Senatului. Există o oarecare nemulţumire în grupul nostru senatorial, dar până la întâlnirea de la finalul lunii ianuarie o să o lămurim", a spus Dragnea.

Ruptura dintre PSD şi preşedintele Senatului a devenit tot mai evidentă, la finalul anului trecut, când PSD şi partidul lui Tăriceanu, ALDE, s-au poziţionat diferit faţă de Cabinetul Cioloş. De altfel, Dragnea şi Tăriceanu (parteneri de coaliţie) au avut un schimb de replici dure la dezbaterea privind bugetul de stat, ALDE votând împotriva proiectului, spre deosebire de social-democraţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici