Dragnea: În Guvern nu suntem la talcioc. Nu negociem cu PNL pe funcţii. Liberalii să numească miniştri dacă nu acceptă propunerea lui Ponta. Se poate ajunge "la orice"

Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că discuţiile PSD-PNL nu reprezintă negocieri pe funcţii, întrucât "în Guvern nu suntem la talcioc", el arătând că premierul a propus o formulă guvernamentală care include un vicepremier în plus şi nu preluarea unei funcţii de la alt partid. Dragnea a mai spus că PNL va trebui să propună miniştri pe actuala structură a Guvernului dacă refuză să accepte propunerea avansată de premier privind cele patru posturi de vicepremieri.

761 afișări
Imaginea articolului Dragnea: În Guvern nu suntem la talcioc. Nu negociem cu PNL pe funcţii. Liberalii să numească miniştri dacă nu acceptă propunerea lui Ponta. Se poate ajunge "la orice"

Dragnea: În Guvern nu suntem la talcioc. Nu negociem cu PNL pe funcţii (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Întrebat ce concesii sunt dispuşi să facă social-democraţii pentru a ajunge la un consens cu PNL în privinţa restructurării Guvernului, Dragnea a precizat: "Practic nu sunt negocieri, deci nu cred că putem vorbi de concesii".

"Este vorba de un model guvernamental prezentat de primul-ministru, pentru că din moment ce noi nu vrem să luăm vreo funcţie de la niciun partid, nu avem ce să negociem, să le spunem daţi-ne nouă o funcţie, vrem noi să vă dăm altă funcţie. Nu am făcut niciodată lucrul ăsta şi nu o să-l facem niciodată, pentru că nu suntem în cadrul Guvernului la talcioc", a precizat Dragnea.

TITLURILE ZILEI

El a arătat că Ponta a propus o formulă guvernamentală, o arhitectură guvernamentală care conţine încă un post de vicepremier.

"Atâta dezbatere şi atâta tensiune şi atâta patimă din partea unora că mai apare un post de viceprmeier... Dar de ce, Doamne iartă-mă? Atât timp cât nu se ia de la niciun partid...", a mai spus Dragnea.

Dragnea: PNL să numească miniştri dacă nu acceptă propunerea lui Ponta. Se poate ajunge "la orice"

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, PNL va trebui să propună miniştri pe actuala structură a Guvernului dacă refuză să accepte propunerea avansată de premier privind cele patru posturi de vicepremieri, el arătând că, în caz contrar, se poate ajunge "la orice".

Întrebat dacă actualul impas e suficient pentru ruperea USL, în cazul în care până luni în USL nu se va ajunge la consens, Dragnea a răspuns: "Sper să ajungem la un acord".

"Până la urmă, dacă colegii de la PNL nu acceptă propunerea premierului, propunerea noastră, înseamnă că rămânem cu această structură a Guvernului şi vor trebui să propună miniştri pe actualele portofolii ministeriale. Dacă nu o să dorească lucrul ăsta, sigur că putem ajunge la orice. Eu sper să nu ajungem acolo", a spus Dragnea.

El a precizat că acel post de vicepremier propus de Victor Ponta nu reprezintă un post al PSD sau un moft al PSD, formula guvernamentală avansată fiind una logică.

"Nu e vorba de un post al PSD sau vreun moft al PSD. Este o propunere logică a primului ministru. Sunt patru partide reprezentate în acest Guvern, sunt patru partide în coaliţie, pentru care parlamentarii trebuie să voteze când mergem cu restructurarea Guvernului şi e firesc ca în Guvern să existe patru vicepremieri, câte unul pentru fiecare partid politic", a precizat Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici