Dragnea: Instituţiile europene trebuie să fie mai grijulii cu statele membre ale UE

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a evitat, luni, să spună dacă votul acordat de europarlamentarii partidului împotriva unei rezoluţii de sancţionare a Poloniei a fost o decizie politică, afirmând că instituţiile europene ”trebuie să fie mai grijulii cu statele membre ale Uniunii Europene”.

249 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Instituţiile europene trebuie să fie mai grijulii cu statele membre ale UE

”Fiecare votează potrivit conştiinţei. Era o decizie foarte grea. Fiecare a cântarit-o foarte bine”, a declarat Liviu Dragnera, întrebat dacă europarlamentarii PSD au votat împotriva sancţionării Poloniei ca urmare a unei decizii de partid.

El a mai spus, însă, că instituţiile europene ”trebuie să fie mai grijulii cu statele membre ale Uniunii Europene”, deoarece pedepse aplicate unor state membre nu ajută coeziunea.

”Eu am un punct de vedere conturat destul de bine în această privinţă – se vorbeşte de foarte mult timp şi vedem că au apărut discuţii în UE, se vorbeşte de un risc de a scădea coeziunea în cadrul UE. În astfel de situaţii cred că instituţiile europene trebuie să fie mai grijulii cu statele membre, mai atente cu statele membre, pentru că, până la urmă, cei mai importanţi sunt cetăţenii europeni, care trebuie să simtă că instituţiile europene lucrează pentru ei. Măsuri, pedepse aplicate unor state membre nu cred că ajută coeziunea. Eu îmi doresc ca Uniunea Europeană să fie mai puternică, mai coezivă şi mai performantă şi să înceapă să aibă o componentă social mult mai importantă şi să înceapă să înţeleagă că orice pachet de politici publice naţionale sau europene trebuie sa aibă în centru cetăţeanul”, a mai spus preşedintele PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici