Dragnea şi ministrul turc de Externe au discutat despre o cooperare mai strânsă la Marea Neagră

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a discutat, marţi, la Parlament, cu ministrul Afacerilor Externe din Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, despre o cooperare mai strânsă în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi despre securitatea în regiunea Mării Negre.

152 afișări

„Întâlnirea dintre preşedintele Camerei Deputaţilor şi ministrul Afacerilor Externe turc a reprezentat o oportunitate de a realiza un schimb de idei şi viziuni pe temele de interes reciproc. În acest sens, a fost abordat subiectul schimburilor comerciale, al căror nivel ridicat a fost apreciat ca un indicator al caracterului puternic al cooperării bilaterale”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX la finalul întâlnirii de marţi, de la Camera Deputaţilor, dintre preşedintele forului parlamentar şi ministrul turc de Externe.

Potrivit sursei citate, Dragnea consideră că există un „potenţial enorm de creştere” a relaţiilor economice româno-turce.

”În opinia mea, este necesar să valorificăm, în continuare, parteneriatul strategic. Cred că încă există un potenţial enorm de creştere, în special în ceea ce priveşte dimensiunea economică. Nivelul ridicat al balanţei comerciale şi cooperarea economică intensă între partenerii din cele două ţări demonstrează forţa relaţiei noastre bilaterale”, a declarat Dragnea, se mai arată în comunicatul de presă. La întâlnire a fost menţionat, în acest context, şi rolul important al comunităţii de afaceri din Turcia, care reprezintă al treilea investitor din punct de vedere al numărului de companii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României.

O altă temă de interes comun, discutată în cadrul întrevederii lui Dragnea cu ministrul turc de Externe a fost securitatea în regiunea Mării Negre. „Cei doi oficiali au trecut în agendă principalele evoluţii din regiune, convenind că este necesară o cooperare mai strânsă sub acest aspect, atât în plan bilateral, cât şi în interiorul NATO", potrivit sursei citate.

Vizita în România a oficialului turc are loc în contextul Întâlnirii Trilaterale la nivel de miniştri ai Afacerilor Externe, Turcia-România-Polonia. Din delegaţia condusă de Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, au făcut parte şi Kerem Alp, ministru plenipotenţiar, Director general adjunct pentru Europa de Est şi Balcani, Füsun Aramaz ministru plenipotenţiar, Director general adjunct pentru Europa Centrală şi de Nord şi Statele baltice şi Osman Koray Ertaş, ambasadorul republicii Turcia în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici