Dumitru Cornoiu, fost secretar de stat PSD în Ministerul Muncii, numit de Boc în structura SGG
Dumitru-Nicu Cornoiu, fost secretar de stat în Ministerul Muncii din partea PSD, a fost numit, vineri, de premierul Emil Boc în postul de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului (SGG), în locul lui Eugen Georgescu, retras din funcţie din motive de sănătate.
Până la numirea în cadrul SGG, Cornoiu a condus Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea.
Dumitru Cornoiu a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii în ianuarie 2009, la propunerea PSD Vâlcea, judeţ în care condusese şi anterior Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar a fost eliberat din funcţie în luna octombrie a aceluiaşi an, după ieşirea de la guvernare a PSD.
Ulterior, în martie 2010, el a fost numit din nou de către premier ca secretar de stat în Ministerul Muncii, fiind însă eliberat din funcţie de şeful Guvernului după patru luni, în contextul unei decizii a Executivului de a reduce numărul secretarilor de stat din ministere.
În momentul celei de-a doua numiri la Ministerul Muncii, în presa locală erau prezentate declaraţii prin care Cornoiu explica faptul că, deşi în 2009 a fost instalat în minister la propunerea PSD şi este membru al acestui partid, are o relaţie foarte bună cu premierul Emil Boc.
Eugen Georgescu, fost prefect al judeţului Dolj, a preluat postul din cadrul SGG în martie 2011.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Cornoiu sifoneaza bani din fonduri europene, in cardasie cu un nepot: Leonard Cornoiu - director cofinantari europene Banca Transilvania - Mecanismul este simplu: ajuta firmele.. sa ia bani europeni.. pe care insa sa ii foloseasca pentru achizitionarea de servicii mai mult sau mai putin fictive, insa…
Sloganu asta il repeti si -n somn? Intrebare .....cata solutie toxica PSD ai in vene ,pacatde tine oi mai fi si tanar!
Il banui pe PRIGOANA ca i-ar livra lui BOCK materialul pentru diferite functii ..de tranzitie, asa pentru o luna-doua, ca apoi se vor intoarce de unde au plcat pe melodia lui GIANI MORANDI cu refren de HA HA