Duvăz: Ridzi e victima lui Traian Băsescu şi a campaniei făcute pentru fata lui
Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, comentând demisia ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, că aceasta este "victima" mentorului său, Traian Băsescu, şi a campaniei făcute pentru fiica acestuia, Elena Băsescu.
Duvăz: Ridzi e victima lui Traian Băsescu şi a campaniei făcute pentru fata lui (Imagine: Mediafax Foto)
"Monica Iacob Ridzi este victima unui mod de a face politică greşit înţeles, însă promovat de mentorul ei, Traian Băsescu. Este victima lui Traian Băsescu şi a campaniei făcute pentru fata lui", a declarat Duvăz.
El a precizat că Monica Iacob Ridzi nu este singura în această situaţie şi a avertizat că acesteia i-ar mai putea urma şi alţii care abuzează şi care cred că protejaţii lui Traian Băsescu nu pot fi atinşi.
"Nu este singura în această situaţie. Ar putea urma şi alţii care au crezut că pot abuza şi că, în ţara în care Traian Băsescu este preşedintele-jucător, protejaţii săi nu pot fi atinşi", a conchis Duvăz.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a anunţat, marţi, că îşi dă demisia, după aproape şapte luni de la instalarea în funcţie, spunând că nu vrea să afecteze imaginea Guvernului şi a partidului şi că Alianţa PSD-PNL vrea să menţină subiectul pe agenda publică.
Ridzi a mai spus că familia sa nu mai poate suporta situaţia creată în urma scandalului în care a fost implicată, iar mama sa este deja bolnavă.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru constatarea vacanţei unui post de membru al Guvernului, luând act de demisia Monicăi Iacob-Ridzi din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





motivul invocat de ridzi in privinta demisiei ei imi pare cel putin idiot. ea fura sute de mii de euro din bugetul mts si isi da demisia doar pt ca e mama ei 'deja bolnava'. daca stia ca maica-sa este asa de sensibila atunci trebuia sa ramana la cratita nu sa intre in politica si mai ales sa nu fure pt basescu.
asta stim cu totii. de altfel toti pedelistii sunt marionetele alcoolistului. toti joaca dupa cum vrea acesta deci cum ar fi putut ridzipoanca sa se opuna ordinelor marinarului.
ridzi nu este victima nimanui - a intrat intr-un sistem de buna voie. daca statea la coada vacii si nu se baga sa ii finanteze ea campania elenei basescu, azi nu dadea cu subsemnatul nicaieri. asa patesc "prietenii" lui basescu - care va mai inghesuiti? hai, care e urmatorul?